31 martie 2008

BASESCU SI GEOANA S-AU TAMPONAT, PATRIARHUL S-A FRACTURAT


Ziua de 30 martie este fatidica pentru mai marii neamului. Acum trei ani, exact pe 30 martie 2005, presedintele Vasesque intra in vrie vazand la televiziunea Al Jazzira o inregistrare cu cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak. Azi, in timp ce se indrepta spre Palatul Cotroceni, vazand balconul PMB, El Comandante a generat un accident in lant (a intrat intr-o Dacie, iar acest autoturism a fost aruncat intr-un Logan). La vreo juma de ora dupa accidentul Presedintelui, in alt colt al Capitalei (langa Parcul Bordei) “prostanacul” PSD, Mircea Geoana, si-a busit Audiul. Si ca tacamul sa fie complet, Patriarhul Daniel a calcat stramb si si-a fracturat piciorul. Ptiu drace!

P.S. - Comunicatul Presedintiei referitor la accidentul lui Vasesque este incomplet, din cauza ca a omis sa precizeze ca Dacia 1310 busita de Wolkswagenul Golf condus de presedinte a fost aruncata, in urma impactului, intr-un Logan.

29 martie 2008

BASESCU S-A ANTEPRONUNTAT, FRF A EXECUTAT: STEAUA A CASTIGAT MECIUL CU RAPID CU 3-0

Azi noapte, aproape de ora doua, Comisia de Disciplină a FRF (Daniel Cernat-preşedinte, Mircea Dridea-vice, Adriean Neguţ, Lucian Ghiţă, Victor Cicu-membri, Mircea Călin-secretar) a decis, după o şedinţă care a durat 7 ore, ca Rapid să piardă meciul cu Steaua cu scorul de 3-0. In plus, echipa din Grant va fi obligata să dispute următoarele două meciuri de pe teren propriu cu porţile închise si sa plateasca o amenda de 53.500 RON. Totodata, stelistul Florin Lovin - care i-a cerut insistent arbitrului Adrian Deaconu intreruperea meciului dupa "ploaia" de brichete de pe stadion - a fost suspendat patru meciuri şi amendat cu 6.500 de lei. În urma acestei decizii, echipa lui Becali s-a apropiat la 3 puncte de liderul clsamentului, CFR Cluj. Desi amanata de miercurea trecuta, decizia ca Rapidul sa piarda meciul era de asteptat, daca tinem cont de Regulamente, dar mai ales pentru ca atat presedintele FRF, Mircea Sandu (nasul arbitrului Deaconu), cat si presedintele Traian Basescu (care l-a medaliat pe arbitrul lovit de bricheta) s-au antepronuntat in acest caz.



28 martie 2008

EL COMANDANTE VASESQUE


Angajaţii biroului de presă de la Casa Albă habar nu au cum il cheama pe preşedintele României şi nici unde va călători George Bush jr. cu ocazia Summitului NATO. Conform transcriptului conferinţei de presă susţinuta de Stephen Hadley - purtătorul de cuvânt al Casei Albe, postat ieri pe site-ul presedintiei SUA (www.whitehouse.gov) "the President (n.n. - George Bush) will travel to Constadt, on Romania's Black Sea coast, to meet with President Vasesque at his official retreat". Ambasada SUA a anunţat, ulterior, că greşelile din transcriptul apărut pe site-ul Preşedinţiei americane, se datorează neatenţiei unei stenografe. La cateva ore dupa aparitia erorii "umane" Casa Albă a facut corecturile de rigoare.

FATA TORTURATA LA SCOALA 156 DIN BUCURESTI

Incredibil! Acest filmulet arata cum o copila de numai 12 ani a fost torturata de colegele de scoala. Scenele demonstreaza ca asa ceva se intampla in scolile din Romania! Ma asteptam ca ministrul Educatiei, Afenechiului sau Adomnitei - cum l-o striga mama lui, sa ia atitudine dupa acest incident grav. Insa el este mai ocupat cu alte chestiuni. Politice. In mod normal, in lipsa unei reactii dupa un asemena eveniment ar trebui sa-si dea demisia.


23 martie 2008

TRIPLETA DEACONU-MARODIN-VIDAN ARE ANTECEDENTE

Nu sunt suporter stelist, nici rapidist. Sunt doar jurnalist. Insa isteria nationala creata dupa derbiul Rapid – Steaua, intrerupt de echipa de arbitrii Alexandru Deaconu – Nicolae Marodin – Adrian Vidan, m-a facut curios sa aflu ce se ascunde in spatele acestui scandal. O sa incep de la cotidianul "Cancan", care a sugerat – prezentand dovezi foto - ca sub pretextul definitivarii strategiei meciului, cei trei arbitri s-au intalnit intr-o benzinarie cu opt ore inaintea fluierului de inceput pentru a pune la cale un blat. Habar nu am daca cei trei au fost sau nu blatuiti de cineva. Insa m-a pus pe ganduri informatia vehiculata de « Cancan » conform careia jurnalistii au aflat ca Deaconu va fi delegat arbitru inainte ca membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor sa fi anuntat oficial ca el va fluiera in Giulesti la derbiul cu Steaua. Speculatiile celor de la "Cancan" sunt alimentate de o serie de informatii despre acesti trei arbitri, pe care le-am descoperit pe Google si care ar putea conduce la doua ipoteze (speculatii?):
1) ori decizia oamenilor in negru condusi de Deaconu de a opri derbiul ce poate decide una dintre participantele fotbalului romanesc in Liga Campionilor ar putea fi o compensatie in favoarea Stelei ca urmare a faptului ca acum cinci ani cei trei comis greseli impardonabile in defavoarea echipei patronata de Becali.
2) ori a fost o decizie sentimentala a lui Deaconu (fiu de magaziner la FRF!), ca urmare a faptului ca a jucat fotbal la Steaua si ca a fost facut sergent major de clubul condus de Gigi Becali.
Habar nu am daca o fi asa sau nu. Nu spun ca oamenii in negru au fost rau intentionati, blatuiti, sau atat de tampiti incat sa creeze o isterie nationala. Insa cautand pe net, am dat peste scandalul creat de Deaconu - Marodin - Vidan la derbiul FC National – Steaua, desfasurat in martie 2003 in cadrul etapei a 17-a a Ligii I. Atunci, exact aceeasi trei "cavaleri" ai fluierului au creat un imens scandal, fiind suspectati ca au fost manjiti.
La vremea respectiva, din cauza ca au viciat in fata unei intregi natiuni rezultatul derbiului mentionat, Biroul Executiv al Comisiei Centrale de Arbitri (CCA) a decis - la propunerea Comitetului de Analiză-Evaluare din cadrul CCA (format din Constantin Gheorghe, Ioan Igna, Vasile Avram si Tudor Constantinescu) – retinerea de la delegari a fluierasilor Deaconu si Marodin pentru sapte, respectiv trei etape.
Atunci, conform conducerii CCA, lui Deaconu i s-au imputat atunci urmatoarele faze:

  • neacordarea a doua penalty-uri pentru Steaua (min. 40 - fault Sapunaru la Iacob – acesta din urma si-a fracturat clavicula fiind dus de urgenta la spital, faza la care "bancarul" trebuia sa primeasca si cartonas rosu; min. 60 - fault Burca la Iacob, fara avertisment pentru jucatorul lui FC National);
  • neacordarea de cartons galben pentru M. Oprea (min. 7), Mozacu (min. 69), Radoi (min. 71 - ar fi fost al doilea, urma eliminarea), Sapunaru (min. 78), Bundea (min. 87), A. Cristea (min. 90).

La randul sau, Marodin a fost acuzat atunci pentru urmatoarele greseli:

  • oprirea unui atac direct pe poarta al Stelei, in min. 62, semnalizand in mod eronat ofsaid la Oprita;
  • a indicat in mod eronat in min. 82 o lovitura de la poarta in favoarea lui FC National, desi se impunea un corner pentru Steaua;
  • nu a colaborat in mod permanent cu Deaconu la fazele petrecute in apropierea sa si ramase nesanctionate de "central".
Nu in ultimul rand, si asistentul Adrian Vidan a fost mustrat (verbal doar) de catre conducerea CCA pentru gafele comise de echipa de arbitri, insa el a primit doar o “recomandare”. Aceea de a-si asuma responsabilitati intr-o mai mare masura, pentru ca centralul unei partide sa poata lua decizia corecta in functie de faza (la derbiul FC National – Steaua, Vidan a semnalizat penalty-ul din minutul 40, dar Deaconu nu l-a luat in seama).
Culmea, dupa acel scandal din 2003, cei trei oameni in negru au bagat capul la cutie (n.r. - Deaconu a plecat din tara imediat dupa meci; coincidenta face ca acum a plecat la munte)
. Dupa ce spiritele s-au calmat, Marodin a iesit la rampa pozand in nevinovat si declarand sec: “Nu suntem hoţi! Nu am furat nimic. Au fost greşeli umane ! ».
Dupa ce lumea “uitase” incidentul, Marodin (al carui copil joaca fotbal la Dinamo si din acest motiv nu ar trebui sa arbitreze meciuri in care e implicata echipa din Stefan cel Mare sau rivalele sale la titlu) a revenit si a contratacat cu tupeu, sustinand ca retinerea sa de la delegari « doar pentru un corner şi un ofsaid la limită, a fost cam dură”.

Din punctul meu de vedere, cei trei ar fi trebuit exclusi din arbitraj dupa scandalul din 2003 de la derbiul FC National – Steaua. Ori, in cel mai bun caz, retrogradati pe viata in divizia judeteana. Insa cum deciziile le iau oamenii “cooperativei”, “incidentul” (a se citi blatul) respectiv s-a dus uitarii. Rezultatul: trioul “buclucas” a inceput sa fie din nou delegat la meciuri importante de catre sefii CCA, desi Gheorghe Constantin promitea la momentul respectiv sanctiuni dure impotriva celor care starnisera pasiuni inimaginabile in randul a milioane de microbisti. Astfel, cautand pe Google numele celor trei abitri (Deaconu – Marodin - Vidan), am depistat ca ei au fost delegati (ori toti trei la un loc, ori cuplul de tusieri Marodin – Vidan, ori Deaconu cu unul dintre tusieri), sa arbitreze diverse meciuri. Ca si cand ar fi ... gemeni sau chiar tripleti.
Iata doar cateva exemple:
3 aprilie 2005
: FC Arges - FC Farul
Arbitri: Sorin Corpodean, Nicolae Marodin, Adrian Vidan
10 septembrie 2005:
Poli Timisoara - Gloria
Arbitri: Alexandru Deaconu, Adrian Vidan, Miklos Nagy
24 septembrie 2005: FC Arges - FC Vaslui

Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Florin Stanescu

16 august 2005: Romania - Israel (meci amical)

Arbitri: Sebastian Colţescu, Nicolae Mavrodin, Adrian Vidan
11 martie 2006:
Poli Iaşi – Poli Timişoara
Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Adrian Vidan

7 februarie 2007: Romania- Republica Moldova (amical)

Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Adrian Vidan
16 martie 2007:
FC National - Unirea Urziceni
Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Ioan Onicas
25 februarie 2007: FC Arges – Universitatea Craiova

Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Catalin Savu

10 noiembrie 2007: Dinamo – Rapid

Arbitri: Augustus Constantin, Nicolae Marodin, Adrian Vidan
Arbitru de rezerva: Adrian Deaconu

15 martie 2008: Poli Timişoara - UTA Arad

Arbitri:
Alexandru Deaconu, Ion Marodin, Miklos Nagy

17 martie 2008: FC Vaslui - Poli Timişoara

Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Cătălin Savu (observatori: Florin Gâtejan şi Dan Petrescu).

20 martie 2008: Rapid – Steaua (meci intrerupt in minutul 73)

Arbitri: Alexandru Deaconu, Nicolae Marodin, Adrian Vidan (rezervă a fost
arbitrul Aurelian Bogaciu, care este des intalnit fluierand alaturi de Marodin si/sau Vidan; observatori: Valentin Alexandru şi Dan Petrescu).
E interesant pentru oamenii din sport sa cerceteze la cate din meciurile de mai sus arbitri (sau la altele) au mai fost acuzati cei trei "rapsozi" ai fluierului de "erori umane" care au viciat rezultatele si care au fost sanctiunile in caz ca au existat incidente.

P.S.: Apropo de lovirea lui Deaconu la meciul Rapid - Steaua. Din imaginile video se vede cum desupra capului arbitrului apare un obiect “zburator” care apoi (se pare ca) il loveste pe acesta in cap. Din imagini am sesizat ca arbitrul era cu fata la tribuna. Deci “bricheta” venea din fata. In mod normal, orice persoana aflata in locul arbitrului s-ar fi ferit instantaneu (instinctul de conservare) sesizand ca un obiect “zburator” se indreapta spre el. Insa Deaconu nu s-a ferit deloc. Si nici nu a reactionat in milisecunda imediat urmatoare ... impactului. A dat semne ca a fost lovit abia dupa cateva secunde bune (cand a si inceput sa mimeze o durere profunda). Ceea ce ridica semne de intrebare!
Insa daca ma gandesc ca Deaconu nu a vazut de-a lungul carierei sale faze evidente, atunci e de inteles ca nu vazut nicio bricheta minuscula indreptandu-se catre el. Dar... din imagini se mai observa ca Diaconu a pus intai mana dreapta la cap (FILM 1), dupa care, in alte imagini (FILM 2) pune mana stanga la cap. Pana la urma in care parte a fost lovit Deaconu, ca nu o fi fost bricheta aia bumerang ca sa-l loveasca si in stanga si in dreapta sfeclei. Si mai e ceva: de ce dracu nu a reactionat Deaconu in milisecunda urmatoare impactului, ci mai tarziu, cand bricheta era deja in iarba?

Acum vorbind strict despre situatia creata: daca am sta sa judecam drept, conform regulamentelor, atunci primul meci care ar fi trebuit oprit in fotbalul romanesc ar fi fost acela in care Ganea a gatuit un arbitru sau cand un jucator de la rapid a fost lovit in cap cu un surub. Si daca acest lucru s-ar fi intamplat, ar fi existat un precedent. Iar acum, intreruperea derbiului Rapid – Steaua nu ar mai fi iscat atatea isterii. Insa la noi se judeca cu doua unitati de masura. Ca asa e in fotbal, mai ales cand e vorba despre cascaval (nu despre mita vorbesc, ci despre milioanele de euroi care vor veni de la UEFA de la ocupanta locului secund care va accede in Liga Campionilor). Daca ar fi dupa mine, as decide rejucarea meciului, cu o echipa de arbitri straini, sa vedem care echipa merita intr-adevar sa acceada in Liga Campionilor. Si dupa ce as lua aceasta decizie, as taia in carne vie daca s-ar mai intampla pe stadioanele de fotbal huliganisme sau vicieri de rezultate ca urmare a “greselilor umane” facute de “cavalerii” fluierului gen Deaconu (asa cum s-a intamplat si la meciul Poli Iasi - CFR Cluj, in urma caruia echipa ardeleana a fost invinsa dupa un penalty inventat de “celebrul” Augustus Constantin).







21 martie 2008

ROMANUL CARE E INTELIGENT NU POATE FI PESEDIST

Am primit un banc extraordinar de la o amica, Cristiana. In fapt e o pilda care contine multe adevaruri... Cititi-l si va minunati!

Se spune ca, la facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni sa prospere, a hotarit sa dea fiecaruia cite doua virtuti. Si asa fu.
- pe elvetieni i-a facut ordonati si respectuosi fata de legi
- pe englezi perseverenti si studiosi
- pe japonezi muncitori si rabdatori
- pe francezi culti si rafinati
- pe spanioli veseli si ospitalieri
Cind ajunse la romani, se intoarse catre ingerul care scria si-i zise:
"Romanii vor fi inteligenti, cinstiti si PSD-isti"
Cind termina facerea lumii, ingerul ii atrase atentia:
"Doamne,ai dat tuturor popoarelor cite doua virtuti iar romanilor trei; in acest fel ii vor depasi si exploata pe toti ceilalti".
"Aoleu, asa e! Ai dreptate! Da, dar virtutile dumnezeiesti o data acordate, nu se pot lua inapoi; asa ca fie, romanii sa aiba trei virtuti! Doar ca nimeni nu va putea avea mai mult de doua in acelasi timp!"
Si astfel iata ce s-a intimplat:
Romanul care e PSD-ist si cinstit, nu poate fi inteligent.
Cel care e inteligent si PSD-ist, nu poate fi cinstit.
Iar cel care e inteligent si cinstit nu poate fi PSD-ist.

19 martie 2008

ELENA UDREA S-A INGRASAT !

Acum cateva minute, butonand telecomanda, am nimerit din greseala la (i)Realitatea lui Vintu. Spre surprinderea mea, presta doamna Elena Udrea. Vazand-o am incremenit: activista care a confundat regele (Norvegiei) cu presedintele, aproape ca imi acoperise tot ecranul. Chiar nu mi-a venit sa cred ca blonda de la Cotroceni, pe care o stiu este extrem de atenta cu fizicul sau (nu numai cu decolteul), a luat proportii. Mari ... Ca sa va convingeti ca celebra consoarta a lui Cocos s-a ingrasat, am colat cateva poze cu domnia sa: doua de pe blogul sau (www.elenaudrea.ro) si doua capturate in timpul emisiunii. Priviti si comparati... Ce obrajori avea inainte si ce falcute are acum! P.S.: Apropo de privirea doamnei Udrea: voua va inspira ceva? Ca mie mi se pare ... insipida (ca sa nu spun tampa).

18 martie 2008

PROCESUL PRIVIND UCIDEREA LUI TEO PETER = GHID PRACTIC DE UMILIRE A POPORULUI ROMAN

Acum aproape patru ani, mai precis in noaptea de 3 spre 4 decembrie 2004, la ora 4.30, unul dintre simbolurile acestei tari, Teo Peter, a murit subit in urma unui tragic accident de masina provocat de un american. Atunci, taxiul în care se afla basistul trupei Compact a fost lovit în intersecţia dintre str. Polonă şi bd. Dacia de un autoturism aparţinând Ambasadei SUA, care era condus de puşcaşul marin Christopher Van Goethem. In urma impactului, Teo Peter a murit pe loc, iar taximetristul a fost grav rănit. Moartea lui Teo Peter a starnit valuri de protest in Romania. Atunci speram ca se va face dreptate si ca vinovatul va plati (oare ce plata ar fi fost de ajuns ca un ucigas betiv, nebun si necugetat a luat viata unui om atat de bun si de generos ca Teo?). Ca mine mai sperau milioane de romani... Insa dovedind ca pentru SUA viata unui simbol al Romaniei nu inseamna nimic, chiar a doua zi dupa accident, pe 5 decembrie, ucigasul Van Goethem a fost scos pe din dos din Romania si dus la o bază militară americana, pe motiv ca beneficia de imunitate de jurisdicţie penală pe teritoriul României.
Speram totusi ca Justitia americana - aia pe care am vazut-o in filme - va face dreptate...
Din pacate, acum, la patru ani de la accident, constat ca Romania nu inseamna nimic pentru americani. Am simtit insa asta inca de la deschiderea procesului. Atunci, avocaţii americanului sustineau, nonsalant, ca basistul trupei Compact nu a murit din cauza leziunilor provocate în acccident, ci din alte motive. Apoi, pe parcursul unui simulacru de proces, Justitia americana, la sugestia avocatilor lui Van Goethem, a spus ca intersecţia în care a avut loc accidentul era semnalizată defectuos şi că ciocnirea nu ar fi avut loc dacă taxiul ar fi circulat cu viteza legală.
Intr-un final, la sfârşitul lunii ianuarie 2006, ucigasul Van Goethem a fost găsit nevinovat şi a primit doar o mustrare. Si asta pentru ca, exact ca intr-o piesa de teatru de prost gust, Justitia americana constata ca Teo Peter nu a fost in taxiul facut praf si pulbere de Van Goethem. Pentru ca umilinta sa fie maxima, dupa mascarada de proces in care Justitia americana a dovedit ca nu exista dreptate nicaieri in lume, familiei lui Teo Peter a fost umilita cu o recompensatie de 11.500 USD. Care mai apoi a "crescut", in bataie de joc, la 16.500 USD.
Stau si ma intreb: daca viata unui simbol al Romaniei valoreaza pentru americani 16.500 de dolari, atunci cat valoreaza viata unui copil irakian din Bagdad ucis "din greseala" de un infanterist de peste ocean? Mi se face greata! Nici nu vreau sa primesc raspuns la o asemenea intrebare... Imi e sila! Imi imaginez cum Romania de privita de americani ca o femeie gonflabila, fututa, rasfututa si apoi vulcanizata... Unde e oare Basescu ala super-smecher, tatucul tatucilor, care se lauda ca vrea sa redea demnitatea poporului roman??? Imi vine sa scuip... De fapt sa-i scuip intre ochi atat pe nemernicii care ne considera niste sclavi, cat si pe aia care ne-au invatat sa stam capra... Dar ma gandesc ca nu merita nici macar atat! Oricum, Dumnezeu e sus. Si nu doarme!

15 martie 2008

CASTIGATORII ROBLOGFEST 2008

Roblogfest 2008 - ediţia a III-a, organizată la iniţiativa lui Dragoş Novac s-a incheiat. In competitia din acest an au existat două categorii principale în care au fost nominalizate bloguri: una supusă votului popular şi una jurizată. În cazul votului popular, s-a luat în calcul numărul de voturi primite de blogurile intrate în concurs. In schimb, votul jurizat (de urmatorii: Andreea Retea, Carmen Holotescu, Mirona Iliescu, Călin Fusu, Cezar Paul-Bădescu, Cristian Manafu, Cristian Şuţu, Cristian Vasile - Igu, Eugen Erhan, George Nicolae, Răzvan Varabiescu şi Vali Petcu), a luat în calcul o serie de criterii care au constituit o medie ponderată în calcularea clasamentului final.
Dar iata lista castigatorilor din acest an.

CATEGORIA POPULAR

Cel mai bun blog personal
1. VisUrât (www.visurat.ro)
2. JEG - Jurnalul Editorialistic de Groza (www.jeg.ro)
3. Thoughts of a teenage drama queen (ar16zpy.blogspot.com)

Cel mai bun blog colectiv
1. Copseanul (www.copseanul.com)
2. Bookblog (www.bookblog.ro)
3. Gramo's World (www.gramo.ro)

Cel mai bun blog nou (apărut în 2007)
1. Blogatu - Blogu' lu' Marius (blogatu.blogspot.com)
2. Copseanul (www.copseanul.com)
3. Thoughts of a teenage drama queen (ar16zpy.blogspot.com)

Cel mai bine scris blog
1. JEG - Jurnalul Editorialistic de Groza (www.jeg.ro)
2. VisUrât (www.visurat.ro)
3. Copseanul (www.copseanul.com)

Cel mai bun blog de divertisment
1. VisUrât (www.visurat.ro)
2. JEG - Jurnalul Editorialistic de Groza (www.jeg.ro)
3. Monden.info (www.monden.info)

Cel mai bun blog de muzică
1. Monden.info (www.monden.info)
2. Imnul Trifoiului (placebo87.blogspot.com)
3. MaTr3o.com (www.matr3o.com)

Cel mai bun blog de sport
1. Cătălin Tolontan - Blog de Jurnalist (www.tolo.ro)
2. Blogsport (www.blogsport.ro)
3. Blog de zăpadă (www.schi-romania.blogspot.com)
Cel mai bun blog
1. JEG - Jurnalul Editorialistic de Groza (www.jeg.ro)
2. VisUrât (www.visurat.ro)
3. Copseanul (www.copseanul.com)

CATEGORIA JURIZAT

Cel mai bun blog foto
1. Vlad Birdu Photography (vladbirdu.fototarget.ro)
2. Obosila (obosila.blogspot.com)
3. La vie en gris (www.aurelm.com)

Cel mai bun blog despre media/advertising
1. Cătălin Tolontan - Blog de Jurnalist (www.tolo.ro)
2. Media lui Comănescu (comanescu.hotnews.ro)
3. BasicMarketing.ro (www.basicmarketing.ro)

Cel mai bun blog de companie
1. Blogsport (www.blogsport.ro)
2. Mediafax - Dincolo de ştiri (www.mediafax.ro/blog)
3. X3 Studios Blog (blog.x3studios.ro)

Cel mai bun blog cultural 1. Bookblog (www.bookblog.ro)
2. Muzica Clasica, etc. (muzica-etc.blogspot.com)
3. Terorism de cititoare (www.terorista.ro)

Cel mai bun blog de design/creaţie
1. HyperGlu (www.hyperglu.com)
2. eclectic cow (vacascom.blogspot.com)
3. ibarbar (www.ibarbar.ro)

Cel mai bun blog despre politică
1. patruped:bun biped:rău (www.patrupedbun.net)
2. Politică şi New Media (www.digitallights.net)
3. Vorbe Grele (www.ciutacu.ro)

Cel mai bun blog despre business/tehnologie
1. Dragoş, Mănac - World domination (www.manac.ro)
2. kapra's blog (www.victorkapra.ro)
3. Netuality (www.netuality.ro)

Cel mai bun blog
1. Cătălin Tolontan - Blog de Jurnalist (www.tolo.ro)
2. Dragoş Mănac - World domination (www.manac.ro)
3. Amar de zi (amardezi.blogspot.com)

11 martie 2008

PNL APELEAZA LA IMPAIATI: EMIL CONSTANTINESCU VREA SA CANDIDEZE LA PRESEDINTIE DIN PARTEA PNL-PC

Ceea ce postam pe blog in data de 13 decembrie 2007 este aproape de a se adeveri: PNL poarta negocieri in vederea fuziunii (aliantei?) cu PC-ul lui Voiculescu. Da nu asta e stirea senzationala. Asta abia urmeaza. Se zice ca cele doua partide negociaza in secret ca noua struto-camila liberal si pur conservatoare sa aiba si un candidat unic la alegerile prezidentiale: Emil Constantinescu - personaj a carui mini-formatiune pseudo-politica (Actiunea Populara - AP) urmeaza a fi absorbita de "pampersul" taricean. Deja cica profu' Milica ar fi pus conditii (lol!) liberalilor, in baza protocolului tripartit semnat anul trecut de AP cu PNL si PNT-CD-ul lui Milut, pentru a candida din nou pentru un mandat la Cotroceni. Mai sa fie!
P.S.: Eu am invatat, prin clasa a II-a, ca orice numar inmultit cu zero (virgula ceva; ma refer la procentele inregistrate la alegeri de PC si AP) are un singur rezultat: ZERO. Sunt curios ce i-o fi sfatuit Dan Andronic pe liberali, ca-i baiat destept si presupun ca mai stie si el ceva matematica... Insa daca liberalii au ajuns sa mearga pe mana unor impaiati tintuti in viata de aparate (TV, radio) inseamna ca e naspa.

7 martie 2008

SEFUL PUCARIILOR VREA SA LE OFERE DETINUTILOR CARE SE DROGHEAZA SERINGI DIN BANII ... ONU

Incredibil, dar adevărat: judecătorul Marius Iosif, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a declarat (n.r. - în 29 februarie a.c.), la şedinţa de bilanţ a instituţiei, că va pune la dispoziţia deţinuţilor care consumă substanţe psihotrope, din bani publici, seringi de unică folosinţă pentru ca aceştia să-şi poată administra drogurile! "Le vom pune la dispoziţie (n.r. - deţinuţilor) seringi pentru ca ei să îşi poată, să spunem, administra substanţa psihotropă sau halucinogenă singuri, să nu mai facă rost de seringi unul de la altul, pentru a preveni transmiterea virusului HIV/SIDA între ei", a declarat fără nicio apăsare şeful ANP.
Declaraţia stupefiantă a judecătorului Iosif - făcută în contextul în care acesta s-a plâns cu lacrimi de crocodil că instituţia pe care o conduce are o "problemă de fond", anume "lipsa banilor" - a generat o serie de controverse. Şi aceasta nu atât din cauză că şeful ANP are de gând să arunce banul public (din surse ONU, dupa spusele sale) pe "mofturi" pedepsite de legea penală (n.r. - consumul de droguri de mare risc, precum heroina, care se administrează intravenos), cât mai ales pentru că mahărul şef al puşcăriilor a recunoscut, fără sfială, că în interiorul sistemului pe care-l manageriază există trafic de droguri. În mod normal, într-un stat european, după o asemenea declaraţie năucitoare, orice omolog al lui Iosif şi-ar fi înaintat imediat demisia. În cazul şefului ANP însă, acest lucru nu s-a întâmplat, Iosif susţinând că declaraţia sa ar fi fost (vezi, Doamne!), trunchiată. Cum însă cuvintele sale "de duh" au apărut la postul public de televiziune (TVR 1), reporterii cotidianului "Curentul" l-au contactat telefonic pentru a-i cere să explice care va fi provenienţa sumelor cu care ANP va achiziţiona seringile menite a-i proteja pe deţinuţii (90% dintre aceştia sunt la a doua sau a treia condamnare) consumatori de droguri să nu se infecteze cu virusul HIV. Deşi în calitate de gestionar al banului publice Iosif ar fi fost obligat să răspundă la o asemenea întrebare, el s-a considerat luat peste picior. Rezultatul: stimabilul judecător, care în timpul liber este membru al Asociaţiei pentru sprijinirea reintegrării deţinuţilor din Penitenciarul Codlea şi care intenţionează să transforme închisorile în "şcoli de dans şi de bune maniere", le-a închis jurnalistilor de la "Curentul" telefonul în nas. Culmea, chiar înainte de a explica şi când are de gând să demisioneze, ţinând cont că şi-a recunoscut incapacitatea de a stăvili traficul de droguri din sistemul penitenciar. (preluare din cotidianul national "Curentul", www.curentul.ro)

4 martie 2008

MONEY CHANNEL CONFIRMA CA REALITATEA TV LANSEAZA ZVONURI: VANZAREA F.C. RAPID CATRE FATHI TAHER, MANIPULARE MARCA SOV

După ce în urmă cu câteva săptămâni a eşuat în a cumpăra acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, Sorin Ovidiu Vîntu a lansat, ieri după-amiază, pe piaţă, prin intermediul Realitatea TV, o "bombă" care ulterior s-a dovedit o manipulare grosolană facuta prin intermediul unor persoane din cercul sau de afaceri si, indirect al lui George Copos. Anume că George Copos ar fi semnat, vineri seara, cu Griro SA - companie în spatele căreia se află afaceristul sirian Fathi Taher, un memorandum de înţelegere pentru vânzarea a 80% din acţiunile FC Rapid pentru 30 milioane de euro. Conform postului patronat de SOV, informaţia respectivă era certă şi provenea "din surse convergente din mediul de afaceri şi cel sportiv". Confirmată iniţial şi de Gigi Becali (care mai deunăzi susţinea că l-a învăţat pe patronul Ana Holding să nu vândă FC Rapid), informaţia a fost negată de Fathi Taher, de George Copos, dar şi de reputatul jurnalist sportiv Cătălin Tolontan.
De ce a aruncat atunci SOV informaţia pe piaţă? Şi mai ales cine a fost "martorul" despre care postul lui SOV susţinea că a asistat la respectiva tranzacţie?
Răspunsul la prima întrebare e simplu: manipularea de ieri este urmarea faptului că tatăl FNI nu a digerat refuzul recent al lui Copos de a-i vinde FC Rapid.
Cât priveşte raspunsul la cea de-a doua întrebare, surse confidenţiale mi-au destăinuit că "martorul" invocat de Realitatea TV ar fi un anume Alexandru Bunea, personaj care ar fi asistat la intalnirea dintre Taher si Copos si care apoi ar fi lansat informatia cu FC Rapid, de acord cu SOV, la Realitatea TV. Culmea e ca Bunea se potriveste cu portretul robot al "martorului" sub acoperire descris de Realitatea TV ca a furnizat informatia privind vanzarea FC Rapid: este omul care are interese care converg catre mediul de afaceri (prin Fathi Taher si SOV) si cel sportiv (indirect, prin Gigi Becali - s-a grabit sa confirme zvonul privind tranzactia dintre arabul Taher si mogulul eclerelor, Gica Copos : „Mi-a spus Taher că i-a împrumutat 30 de milioane lui Copos, care a pus gaj Rapidul. George vrea să construiască un turn şi are nevoie de mulţi bani. A garantat cu 80% din acţiunile de la Rapid. Dacă nu returnează banii în şase luni, atunci echipa este a lui Taher. Copos a luat bani de la un prieten ca să nu plătească dobândă mare la bancă“). Contactat pentru a comenta informaţia ca el ar fi fost "martorul" Realitatea TV care a lansat zvonul privind vânzarea FC Rapid, Alexandru Bunea a negat orice implicare in aceasta manipulare. "Am fost plecat din ţară", a fost argumentul lui Bunea.
  • Cine este Alexandru Bunea?
Fost secretar de stat in Ministerul transporturilor si co-inculpat - alaturi de Traian Basescu - in dosarul „Flota“ unde i s-au imputat fapte comise in calitate de membru al Consiliului Imputernicitilor Statului de la CNM Petromin SA (în perioada 1 februarie 1991 - 10 august 1992), Alexandru Bunea este in relatii de prietenie si de afaceri cu multimiliardarul Fathi Taher. Alaturi de acesta si de Viorel Hrebenciuc, Bunea a fost implicat in societatea de asigurari AGI Romania, infiintata in 1995 sub numele de Asigurarea Populara Romana (presedintele acestei companii, care in 2003 a castigat un contract de asigurare cu Camera Deputatilor, l-a avut ca presedinte pe Florea Dumitrescu - fost ministru de finante pe vremea lui Ceausescu). Insa Bunea a fost implicat in afaceri si alaturi de Gigi Becali, in compania European Imobiliar Developers SRL, infiintata in 10 martie 2005 cu sediul la Hotelul Marriot. Compania, in prezent disparuta, a fost infiintata in scopul realizarii proiectului imobiliar „Baneasa Town“. In respectiva companie, in afara de Gigi Becali (33,33%) si Alexandru Bunea (33,33%) mai aparea si o anume Gabriela Crainiceanu (33,33%) - fost vicepresedinte al Bankcoop si apropiata a lui Viorel Hrebenciuc (doamna a fost casatorita in trecut cu fiul fostului presedinte de dinainte de ‘89 al BRCE si a mai detinut functia de vicepresedinte la Credit Bank pe vremea cand lucra la cabinetul lui Hrebenciuc pe cand acesta era secretar general al Guvernului. Dansa a mai fost si director general al ANSVM si a fost propusa in 1992 sa faca parte din Biroul Executiv al FSN). In afara acestei afaceri, Bunea aparea actionar si administrator la Bussiness Management & Securities si European Imobiliar Developers SRL, actionar la Contransimex 2000, Contransimex Vest, Clin 99 si Audit Consult, si administrator la Orizont Turism, Petrom Aviation SA (companie din caracatita Petromservice patronata indirect de Sorin Ovidiu Vantu prin intermediul unor off-shore-uri cipriote), Rom Comintex Turism, Griro SA, Laminate SA, Romtur Express si Real Estates Imobiliare SRL. Totodata, trebuie precizat ca Alexandru Bunea a fost unul dintre expertii contabili numiti de Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) si reconfirmati de Parchetul General in dosarul devalizarii Bancii Romane de Scont, detinuta pana la prabusire de SOV prin compania Gelsor si condusa de locotenentul lui SOV, Dorulet Nicolaescu (acum recuperat de tatal FNI).

  • Money Channel infirma ZVONURILE lansate de ... Realitatea !!
Pentru a va da seama ca "informatia" lansata de Realitatea TV privind vanzarea FC Rapid a fost o manipulare, iata ce a aparut la ora 18.44, pe celalalt post TV al lui SOV, Money Channel, imediat dupa emisiunea lui Sorin Freciu care l-a avut ca invitat special pe George Copos: "Potrivit unor zvonuri apărute în cursul acestei zile (nota: deci la Realitatea TV; se raspandesc zvonuri!!!), George Copos ar fi semnat vineri, împreună cu Fathi Taher un memorandum pentru vânzarea a 80% din acţiunile Clubului Rapid, în schimbul sumei de 30 de milioane de euro (...) Patronul FC Rapid, George Copos a infirmat astăzi la The Money Channel zvonurile potrivit cărora ar fi încheiat un memorandum pentru vânzarea a 80% din Clubul Rapid către omul de afaceri Fathi Taher".

1 martie 2008

LUCIAN BUTE DIN NOU CAMPION MONDIAL!

La numai o zi dupa de a implinit 28 de ani, Lucian Bute, şi-a păstrat azi-noapte titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a 10-a, pe americanul William Joppy (39-4-1, 30 KO). Disputat la Bell Centre Montreal (sala multifuncţională folosită pentru meciuri de hochei de echipa Montreal Canadiens sau pentru concerte), meciul a fost vizionat de 16.000 de spectatori care au platit intre 50 şi 400 de dolari canadieni pentru acest meci. Conform datelor oficiale, bursa acestui meci a fost de un 1.000.000 de dolari, din care 70% i-au revenit lui Lucian Bute. Inainte de meci, Lucian Bute (22-0-0, 18 KO) era favorit clar la pariuri, cotele fiind între 1.04 şi 1.08 in favoarea sa. Din pacate, meciul nu a fost televizat in Romania, din cauza unor probleme financiare, insa a fost transmis de Radio Romania Actualitati si de televiziunea canadiana TVA. Pentru cei care nu au urmarit meciul, iata cele mai importante momente preluate de la TVA.


RUNDA 1
- Bute prinde cateva lovituri de stanga foarte bune, Joppy încearcă să riposteze. Pe finalul rundei însă Bute îl bagă în corzi pe Joppy, şi caştigă astfel clar această repriza.
RUNDA 2 - Bute îl domină întreaga rundă pe Joppy, lovindu-l cu stanga direct şi cu upercut. Repriza îi revine iarăşi românului. Între runde americanul refuză să se aşeze pe scaun. Joppy este nervos deoarece nu are multe reuşite în meci.
RUNDA 3 - Joppy încearcă lovituri directe, nu-i reuşesc. Lucian loveşte prin directe şi upercuturi. Şi Joppy reuşeşte un croşeu. Pe final Bute loveşte puternic cu stanga şi caştigă şi această rundă.
RUNDA 4 - Americanul începe mult mai bine decît pană acum, îi aplică cîteva lovituri directe lui Lucian. Lucian îl prinde însă de două ori pe american în corzi. Runda este mult mai disputată, americanul are cateva reuşite. Lucian a cistigat si a patra repriza cu o directa si un uppercut de stinga. Joopy a trimis o directa de dreapta la care Lucian a ripostat cu o directa de stinga aclamata de toti cei prezenti la Centre Bell.
RUNDA 5 - Lucian îl aleargă pe Joppy în tot ringul, îl loveşte des şi este clar la conducerea rundei. Lucian reuşeşte cateva croşee şi upercuturi care-l zăpăcesc pe american.
RUNDA 6 - Joppy dansează în jurul lui Bute, care nu stă aproape de american. Ambii reuşesc lovituri directe, publicul începe să scandeze „Bute, Bute”. Lucian caştigă şi această rundă.
RUNDA 7 - Două croşee reuşite de Joppy în această rundă. Lucian revine şi-l prinde în colţ pe Joppy, reuşind un final fulminant. Bute caştigă si aceasta runda.
RUNDA 8 - Bute îl ţine în corzi un minut pe Joppy, îl loveşte succesiv, dar americanul rezistă la loviturile primite. Lucian este şi el pus apoi în corzi, dar runda îi revine.
RUNDA 9 - Lucian Bute loveşte de mai multe ori. Joppy nu mai rezistă si cade la podea. Se ridică însă şi runda se încheie.
RUNDA 10 - Lucian îl loveşte de mai multe ori pe Joppy. Acesta cere ajutorul arbitrului. KO TEHNIC! BUTE ÎNVINGE!

Imediat dupa finalul meciului, în timp ce sala ii canta „La mulţi ani” boxerului român (nascut la 28 februarie 1980), acesta a declarat: "Vă mulţumesc că sunteţi aici. Vă mulţumesc pentru susţinerea voastră. Sunteţi extraordinari, am nevoie de voi. Este o onoare pentru mine felul în care mă susţineţi. Am muncit mult pentru acest meci şi am demonstrat lumii intregi că merit să fiu campion. Joppy a uitat că Montrealul nu este doar un loc de patinaj, ci şi unul de box. Dedic această victorie tuturor femeilor din Romania, surorilor şi mamei mele. Vă mulţumesc din suflet şi vă iubesc. Abia aştept să vin acasă".