Incercarea iredentistului maghiar Laszlo Tokes, fost agent al Securitatii de la Budapesta deghizat acum in europarlamen-tar, de a bloca cu orice pret demararea proiectului Rosia Montana s-a soldat cu un esec de proportii in Parlamentul European. Folosindu-se de calitatea sa de europarlamentar ales pe teritoriul Romaniei, Tokes a insistat sa aiba o intrevedere cu Comisarul european de Mediu, slovenul Janez Potočnik, pentru a-l convinge pe acesta sa-i devina aliat in blocarea proiectului care poate insemna relansarea economica a Romaniei. Numai ca, fiind informat cu privire la jocurile straine intereselor tarii noastre pe care le face Laszlo Tokes la nivel european, oficialul sloven i-a dat cu flit fostului agent al Securitatii maghiare, comunicand-i "cu cel mai mare regret", cu ocazia undei scurte intrevederi, ca "CE nu poate şi nici nu are dreptul să interzică, per ansamblu, mineritul pe bază de cianuri, având în vedere, pe de o parte, interesele ţărilor membre şi, pe de altă parte, principiul competenţelor fiecărui stat membru".
Surse din Parlamentul european care au fost de fata la intrevederea celor doi ne-au dezvaluit in exclusivitate ca mesajul oferit de Janez Potočnik iredentistului maghiar a fost urmatorul: "Nimeni nu poate aştepta o decizie sau o implicare a Comisiei Europene în acest caz. Soarta Roşiei Montane se va decide acasă, în România, şi va fi, exclusiv, responsabilitatea autorităţilor romane. Competenţele UE se referă doar la reglementările legislative de nivel european, însă implementarea lor ţine de fiecare stat membru". Ca atare, singurul lucru pe care il poate face CE este sa vegheze daca proiectul va respecta directivele europene, Comisia neavand parghiile legale de a interzice blocarea unui proiect economic care poate genera dezvoltarea economica a unui stat membru.
Urmare a acestui esec "diplomatic", Tokes - care se impotriveste dezvoltarii Romaniei - pregateste acum terenul pentru ca o delegatie formata din iredentisti maghiari degizati in "ecologisti", sa se adreseze in calitate de "reprezentanti ai opiniei publice din Transilvania", la finele lunii noiembrie, Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European in incercarea de a pune bete in roate proiectului de la Rosia Montana.
Ioan Rusan: "Acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei, Laszlo Tokes, zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului"

Ioan Rusan, fostul sef al Compartimentului Anti-STASI din Unitatea speciala 0110 a DSS (supranumita “Unitatea anti-KGB”), a afirmat public, faptul ca europarlamentarul Laszlo Tokes, acum vicepresedinte al Parlamentului European, trebuie demis din forul legislativ european pentru colaborare cu politia politica comunista. "Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre responsabilii din decembrie 1989 cu actiunea “revolutiei” pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare, iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Petru Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei, Laszlo Tokes, zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului", a declarat Rusan, care a prezentat si un angajament semnat de fostul pastor cu Securitatea romana (FOTO).
Mai mult, fostul ofiter a lasat sa se inteleaga ca si astazi Laszlo Tokes actioneaza impotriva intereselor Romaniei in calitate de agent al serviciilor maghiare: "In decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata responsabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate".