7 decembrie 2009

BATE VANTU PESTE COTROCENI: BASESCU IL VA NOMINALIZA PE ISARESCU PREMIER?

Stiu ca multi ma vor huli, insa fac un pariu! Am un feeling ca planul diabolic pus la cale de Traian Basescu cu Sorin Ovidiu Vintu va continua cu un nou episod clocit in laboratoarele din strada Paris (resedinta lui SOV) care se va derula asa: Zeus ii va cere zilele acestea premierului desemnat Liviu Negoita sa-si depuna mandatul si il va nominaliza pe .... Mugur Isarescu drept noul premier al Romaniei. Multi vor spune ca Isarescu corespunde perfect cu portretul-robot al premierului dorit de Basescu si cu certitudine va fi acceptat de opozitie (PNL, UDMR si PSD). Aparent, Isarescu are calitatile necesare pentru a prelua aceasta functie. Insa nu calitatile sale sunt puse acum in balanta pentru ca actualul guvernator al BNR sa preia carma cabinetului guvernamental. La momentul actual in balanta cantareste mai mult obligatia pe care Traian Basescu o are fata de Sorin Ovidiu Vintu - personaj care la randul sau trebuie sa se revanseze fata de Isarescu pentru modul in care acesta a permis acoperirea "bidoanelor" sale, dar mai ales pentru modul in care acesta a inchis ochii la iesirea din scena a Bancii de Investitii si Dezvoltare (n.n. - cunoscatorii stiu ca BNR a acceptat tacit ca BID sa iasa de pe piata bancara exact ca un butic, prin dizolvare conform Legii 31/1990 a societatilor comerciale, fara a se supune Legii bancare, asta pentru ca traseele banilor de la FNI-FNA-Banca Agricola-BRS-Gelsor sa se piarda).
Pentru necunoascatorii relatiei SOV-Isarescu, le sugerez sa dea click pe articolul intitulat " Vintu si viitorul omenirii" (publicat de EVZ in data de 20 octombrie 2000), care dezvaluie ca cei doi au o prietenie veche si extrem de solida, care explica cum s-au pierdut ca magarul in ceata toate urmele financiare lasate de SOV in mediul bancar.
Pentru a va edifica ca relatia SOV-Isarescu e solida mai trebuie precizat un amanunt interesant. Intre cei doi exista si o veriga solida: Este vorba despre Teodor Nicolaescu, fostul locotenent al lui SOV de la Banca Romana de Scont, personaj care in 2001 a fost arestat pentru o frauda de aproape 20 de milioane de dolari (n.n. - individul a stat in arest dupa un an si sase luni, pe motiv de hipertensiune si infarct, dupa care SOV i-a platiti o operatie pe cord in Germania). Acest individ, care se plimba liber ca pasarea cerului, a fost inainte de revolutie cercetator la Institutul de Economie Mondiala, iar acolo i-a avut ca sefi pe ... Mugur Isarescu si pe Eugen Dijmarescu (dupa 1989 "locotenentul" lui SOV a devenit consilierul ministrului economiei pe probleme de comert exterior, din 1992 a fost uns director general la Agentia Nationala pentru Privatizare - unde a fost unul dintre "parintii" Bursei de Valori Bucuresti si al celebrei "cuponiade" care i-a adus notorietate si bani lui SOV. Ulterior acesta a fost implicat activ in mega-escrocheria FNI-FNA-BRS).
P.S.: Mai fac un pariu: Nicolae Popa, celalalt bidon al lui SOV, chipurile retinut in Indonezia (eu zic ca-i in Romania!), va scapa din mana Justitiei romane. Stiti de ce? Pentru ca a fost condamnat la 20 de ani inchisoare in dosarul FNI fara a beneficia de aparare. (!!!) De ce nu a avut Nicolae Popa aparare? Raspunsul e simplu: pentru ca la unul din termene, judecatorii au agreat fara sa cracneasca propunerea (premeditata) a lui SOV ca bunului sau prieten sa nu mai beneficieze de avocati atata vreme cat e fugar.
------------------------------------------------------------------
Pentru cei care nu pot accesa articolul "Vintu si viitorul omenirii", publicat de EVZ in data de 20 Octombrie 2001, il voi publica integral:

VINTU SI VIITORUL OMENIRII

In anul 2000, intre 29 februarie si 2 martie, la Poitiers, in Franta, a avut loc a treia editie a unui simpozion mondial al Tehnologiei Informatiei, denumit FWS (Future World Symposium). Din Comitetul de Patronaj al simpozionului fac parte numai nume grele: Arpad Göncz, Presedintele Ungariei; Printul Hassan al Iordaniei, patru fosti presedinti de stat: Mario Soares (Portugalia), Belisario Betancur (Columbia), Kurt Furgler (Elvetia), Ketumile Masire (Botswana), doi fosti primi ministri: Claude Allegre (Franta) si Shimon Peres (din Israel). Pe lista mai apar Michel Bon, Presedintele France Telecom; Federico Mayor, fost director general al UNESCO, si Ilya Prigogine, belgian laureat al Premiul Nobel. Surpriza cea mare vine la sfirsit: ultimul pe lista este Sorin Ovidiu Vantu, Presedintele Grupului Multimedia ?Curentul ? din Romania. Nasterea FWS a fost sprijinita de membri marcanti ai Clubului de la Roma, organizatie care si-a propus inca de la infiintare sa suplineasca nerealizarile guvernelor. Interesant e ca din Clubul de la Roma face parte si Mugur Isarescu, cel care, pe vremea cind era prim-ministru, anunta sa ia taurul de coarne in cazul FNI. Iata insa ca, pe relatia Clubul de la Roma- FWS, Mugur Isarescu este coleg de proiecte cu mentorul FNI, S.O. Vintu. Interesant este ca, dupa intreg scandalul FNI si taraboiul national al pagubitilor, Vintu continua sa figureze pe o lista alaturi de personalitati a caror misiune este si aceea de a preveni fenomene de genul FNI. 15 judete, cit 15 tariConform informatiilor de pe site-ul FWS, membrii fondatori ai FWS sint France Telecom, Uniunea Europeana, "Caisse des Depots et Consignations" (institutie din Franta echivalenta CEC-ului din Romania) si "Curentul" Press Corporation. Grupul "Curentul" este prezentat in detaliu pe site-ul FWS, se precizeaza ca a fost infiintat in 1997 si ca s-a extins in toate domeniile media din Romania. In textul de pe site exista o greseala care da insa amploare mondiala grupului "Curentul": se spune ca grupul de presa detine 17 publicatii in 15 tari (countries), fiind de fapt vorba de 15 judete (counties). Mai este mentionat faptul ca grupul detine cinci statii locale TV si sapte posturi de radio in Romania. Presedintele FWS este fostul secretar general al "Clubului de la Roma", Bertrand Schneider. "Clubul de la Roma", infiintat in 1968, este un grup compus din personalitati politice, culturale si din domeniul stiintei, reprezentind, in prezent, 52 de tari de pe cinci continente. Acest grup exprima opinii, idei si alcatuieste programe independente pe teme de stringenta actualitate. Printre membrii "Clubului de la Roma" se numara si doi romani: Mircea Malita (din 1975) si Mugur Isarescu (din 1992). Misiunea esentiala a Clubului, sustin membrii acestuia, este sa actioneze "ca un catalizator international, neoficial, al schimbarii, un rol la care l-a indemnat incetineala guvernelor si a institutiilor in a raspunde greutatilor iminente". "Clubul de la Roma" a organizat un simpozion si la Bucuresti, in perioada 12-14 septembrie 1999, pe tema globalizarii si a evitarii crizelor si razboaielor prin construirea unor proiecte comune. La simpozionul de la Bucuresti a participat si Federico Mayor, pe atunci director general al UNESCO, pe care-l regasim in comitetul de patronare a FWS 2000, alaturi de Sorin Ovidiu Vintu. Lucrarile simpozionului au fost publicate, in exclusivitate, in revista trimestriala "Mileniul III", dedicata globalizarii si editata de S.C. "Curentul" S.A. (SORIN CEHAN)
  • FNI si "Clubul de la Roma"
FWS a fost fondat in 1997, dupa o conferinta internationala organizata de Bertrand Schneider (pe vremea cind inca era secretar general al "Clubului de la Roma"). Grupul de presa "Curentul", constituit tot in 1997, a devenit, in acelasi an, si fondator al FWS. Primul simpozion - pe tema "Societatea Informatiei Globale, Actori si Victime" - al FWS s-a tinut la Poitiers, in Franta, in martie 1999. La seminarul din 1999, din partea Romaniei a participat Mircea Malita, membru al "Clubului de la Roma". Prin urmare, avind in vedere faptul ca la reuniunile FWS participa frecvent membri ai "Clubului de la Roma", s-ar putea intelege ca FWS este, de fapt, o extensie a clubului. "Impreuna, prin construirea unor retele care transced frontierele, putem da secolului care vine un inteles care satisface aspiratiile majoritatii", se arata in prezentarea de pe Internet a FWS.
Printre misiunile FWS descoperim ceva croit pentru Sorin Ovidiu Vintu: "Sa oferim intreprinderilor mici si medii noi oportunitati de parteneriat si posibilitati de export; sa oferim companiilor aflate la inceput legaturi cu companii de tip ventures si de dezvoltare de capital?. In lumina recentelor dezvaluiri despre Sorin Ovidiu Vintu si FNI, toata lumea se intreaba, ca intr-un celebru monolog al lui Toma Caragiu: "Cine-l tine in brate"?. Informatiile de mai sus pot fi o posibila sugestie.
Precizare: In articolul "Vintu pune mina pe SIF-uri" aparut in numarul de ieri al cotidianului "Evenimentul zilei", scriam ca SIF Muntenia a achizitionat, contra sumei de 9 milioane dolari, 45% din actiunile Bancii de Investitii si Dezvoltare (BID) patronate de Sorin Ovidiu Vintu. In realitate, intregul pachet de actiuni care reprezinta 45a din BID a fost achizitionat in avans si in proportii diferite de trei dintre SIF-uri: SIF Muntenia, SIF Transilvania si SIF Moldova. Cu banii primiti de la cele trei SIF-uri, Sorin Ovidiu Vintu a preluat, recent, controlul acestora. (Dan Badea)

BASESCU IMBRATISEAZA UN SIRIAN SUSPECTAT DE TERORISM, CARE ARE UN FIRMA SA UN COCOS.




Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu publica pe site-ul sau "O amintire" extrem de importanta din tineretea lui Traian Basescu: o fotografie in care actualul sef de stat apare imbratisandu-l pe Samir Mortaza, un controversat armator de origine siriana stabilit de multi ani in Romania. "Este varul lui Omar Hayssam, proprietarul societatii Nawal Shipping din Constanta, caruia i s-a deschis un dosar penal pentru terorism la Bucuresti – in prezent, blocat de catre Traian Basescu – si care este urmarit international tot pentru terorism", spune Sorin Rosca Stanescu.
Precizand ca intr-adevar fotografia prezentata de Sorin Rosca Stanescu (foto JOS) este la fel de reala ca sin amicitia dintre Traian Basescu si sirian, fac totusi urmatoarele rectificari necesare la informatia postata pe http://www.sroscas.ro/:
- Samir Mortaza nu este var cu Omar Hayssam.
- Samir Mortaza si Omar Hayssam au fost insa parteneri de afaceri dubioase multi ani.

- sirianul Samir Mortaza a fost "lucrat" de SRI, pe motiv ca au existat indicii certe ca acesta finanta cu banii obtinuti din afacerile derulate in Romania anumite grupari teroriste. La SRI exista un dosar amplu vizand activitatea lui Mortaza, insa este foarte probabil ca acesta sa fi fost clasificat, pentru ca anumite legaturi ale acestuia cu diversi politicieni, inclusiv cu Traian Basescu, sa nu poata fi accesate.

- la un moment dat Samir Mortaza a fost contactat de catre SRI pentru a fi racolat, insa actiunea a esuat lamentabil.

Interesant este ca intre-una din firmele detinute de sirianul Samir Mortaza (Nawal Import - Export SRL Constanta) apare ca reprezentant un anume COCOS DECEBAL. (foto SUS). Sa existe oare vreo legatura intre celebrul DORIN COCOS (sotul Elenei Udrea) si COCOS DECEBAL, omul lui Mortaza? Eu unul nu am gasit inca o legatura. Poate o depisteaza altceineva.


Intre timp insa, SRI e obligat sa raspunda public cu privire la activitatea lui Samir Mortaza in Romania!









LABORATOARELE LUI SOV LUCREAZA PENTRU ZEUS: DAN DIACONESCU STIA DE LA ORA 19.00 REZULTATUL FINAL AL ALEGERILOR PREZIDENTIALE

Ieri seara, inainte cu o ora si patruzeci si cinci de minute inainte de inchiderea urnelor de vot, am primit un sms de la un prieten. "50 pt toata lumea", suna continutul mesajului. Mi-am sunat imediat amicul - care se invarte prin mediile lui SOV - si acesta mi-a explicat faptul ca seara se va anunta la TV un scor apropiat, de genul 50 - 50%, apoi Basescu va iesi primul sa-si clameze victoria, iar dimineata PD-L si BEC vor anunta ca a castigat Basescu la o diferenta destul de mica - explicatia victoriei venita din partea PD-L urmand a fi pusa pe seama marjei de eroare a sondajelor care-l dadeau castigator pe Geoana. L-am intrebat pe amicul meu de unde are informatia. Raspunsul a fost ca de la Dan Diaconescu - actionarul minoritar al OTV-ului lui Sorin Ovidiu Vantu. Nu va da de gandit? Romani, treziti-va! E grav daca victoria lui Basescu a fost clocita in laboratoarele unui fost infractor de drept comun!
P.S. - La sectia 793, de la scoala Ionel Teodoreanu, am descoperit o frauda. Un alegator, pe numele sau Nedelciu Viorel, a descoperit in momentul in care a dorit sa voteze ca in locul sau votase altcineva. Desi incidentul era cunoscut de membrii sectiei de votare, presedinta acesteia nu a anuntat Biroul Electoral despre incident, decat dupa ce m-am deplasat acolo si i-am cerut sa faca acest lucru. La fata locului s-a deplasat si un echipaj al sectiei 16. Stiti cum s-a fraudat incidentul? Simplu: alegatorul Nedelciu Viorel a fost pus sa dea o declaratie in care sa mentioneze ca nu a votat, dupa care, la ora 21.05, i-a fost dat un buletin de vot ca sa voteze. Nimeni - dar absolut nimeni - nu si-a pus intrebarea cum a fost posibil ca cineva sa voteze in locul altei persoane si cum va fi numarat votul fraudulos existent in urna de vot. Ganditi-va daca la fiecare sectie de votare a existat doar un singur incident de acest gen, ca victoria lui Basescu nu e tocmai cusera!