5 februarie 2008

BASESCU VA SEMNA AZI NUMIREA NORICAI NICOLAI LA JUSTITIE

Maine (06.02.2008), Curtea Constitutionala se va pronunta in privinta sesizarii Guvernului in chestiunea numirii Noricai Nicolai la Justitie. Mai mult ca sigur ca decizia Curtii Constitutionale va fi favorabila Executivului si ca atare Presedintele Romaniei, Traian Basescu, va fi nevoit sa semneze decretul prezidential de numire a Noricai Nicolai in fruntea Ministerului Justitiei. Pun pariu ca, fiind constient de un asemenea "pericol", Presedintele Basescu va face primul pas: va semna numirea liberalei inainte cu cateva ore de aparitia deciziei Curtii Constitutionale.

4 februarie 2008

SEFUL POSTEI, DAN MIHAI TOADER, PUS SUB URMARIRE PENALA DE CATRE DNA

Acum doi ani si ceva incepeam sa scriu despre afacerile de la Compania Natioanal Posta Romana. Eram singur... A continuat, timid, "Gandul" CTP-ului, dar s-a oprit pe motiv de ...abonamente... In rest nu a scris nimeni nimc. Din motive financiare... Presa a tacut. Eu am avut procese penale si civile, fiind acuzat de catre maharul number 1 din Posta, Dan Mihai Toaderm ba ca l-am calomniat, ba ca l-am insultat. Am castigat toate procesele, pentru ca am demonstrat jaful de la Posta. Singurul carrea sarit la un moment dat in ajutorul meu a fost Cozmin Gusa. A dezvaluit public ceea ce eu publicasem. S-a ales insa cu un proces pe care-l va castiga.
Ieri, a venit lovitura de gratie! La un an de la momentul la care am predat documente la DNA, dupa ce a fost audiat de procurorii Secţiei a II-a Penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Dan Mihai Toader, a recunoscut ca s-a inceput urmărirea penală împotriva sa sub acuzaţia de abuz în serviciu. Alături de Toader, au mai fost puşi sub urmărire penală doi directori din Poştă, dar şi un fost judecător de la Judecătoria Sector 1, Gheorghe Cuzuc, care a părăsit magistratura prin demisie, în aprilie 2005. Tot în acelaşi dosar mai fusese cercetat şi fostul director al Direcţiei Regionale de Poştă Braşov, Ioan Bara, însă acesta s-a sinucis recent. Şeful Poştei s-a prezentat ieri la DNA, unde procurorii anticorupţie i-au prezentat acuzaţiile ce i se aduc. Potrivit DNA, în dosarul penal 218/P/2006 - înregistrat în septembrie 2006 ca urmare a articolelor de presă apărute în "Curentul" sub semnatura mea şi a documentelor oficiale pe care le-am pus la dispoziţia autorităţilor - procurorii efectuează acum acte premergătoare cu privire la legalitatea unor achiziţii publice realizate de conducerea companiei Poşta Română, la legalitatea unor asocieri ale acestei instituţii sau ale unor angajaţi ai săi în diferite societăţi comerciale (Postcom SA) şi cu privire la posibila fraudare a patrimoniului public şi privat al statului ca urmare a acestor activităţi. În cadrul acestui dosar, în cursul lunii aprilie 2007, procurorii au extins verificările cu privire la modul în care imobilul situat în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 133-135, şi terenul aferent acestuia, definit ca fiind proprietate publică a statului (conform HG 550/1996 şi HG 1034/2001), au fost constituite de către Poşta Română ca aport la capitalul social al companiei private Imopost Developments SA, în acţionariatul căreia se regăsesc, în afară de compania naţională, societăţile Procema SA şi Comnord SA, patronate de omul de afaceri Sorin Creţeanu - partener al premierului Călin Popescu Tăriceanu. Cercetările presupun, între altele, inclusiv verificarea împrejurărilor emiterii de către Cabinetul Tăriceanu a HG 377/2007 (respectiv a notelor de fundamentare emise de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Justiţiei, precum şi a documentaţiei şi avizelor necesare), care a modificat HG 550/1996. Din acest motiv, din dosarul 218/P/2007 a fost disjuns dosarul 240/P/2007, în care mai sunt cercetaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice având ca urmare obţinerea unui avantaj patrimonial pentru altul (n.r. - infracţiune conexă celor de corupţie) şi doi foşti demnitari care au făcut posibilă apariţia HG 377/2007: liberalul Tudor Chiuariu (ex-ministrul justiţiei) şi udemeristul Zsolt Nagy (ex-ministru al comunicaţiilor), personaje pentru care şeful DNA, Daniel Morar, a cerut, în septembrie 2007, acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale. Surse judiciare care au preferat să-şi menţină anonimatul susţin că în următoarea perioadă, alături de Chiuariu şi Nagy, în dosarul Poşta ar mai putea fi cercetat de procurorii anticorupţie şi actualul ministru al economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, care a semnat şi el HG 377/2007.




3 februarie 2008

SUNT LIBER... DE CONTRACT!

De astazi dimineatza (adica de ieri seara) sunt liber... de contract... Adica sunt somer!:)) Mi-am dat demisia, ieri seara (01.02.2008), de la cotidianul "Interesul Public". Motivele? Chiar nu mai conteaza... Ma bucur ca sunt ca sunt fericiti "prietenii deontologi". Sa traiti bine!
P. S. : Nu comenteaza nimeni? Hai "deontologilor"... comentati"!

31 ianuarie 2008

DAN DIACONESCU SI-A CUMPARAT VILA DE 1.000.000 USD LA MIAMI BEACH

Posesor al mai multor imobile de lux (inclusiv unul situat la Cannes de circa 1.000.000 euro si altul in zona Primaverii de circa 2.000.000 euro), al catorva automobile extrem de scumpe, al unui avion Cessna (garat pe Aeroportul International "Henry Coanda") si al unui yacht (la Snagov), celebrul junalist Dan Diaconescu si-a facut de curand un cadou extrem de scump: o vila de lux, situata in Miami, Florida, la o aruncatura de bat pe malul Oceanului Atlantic. Vila, extrem de eleganta si de spatioasa, a fost cumparata de Diaconescu cu suma de 1.000.000 USD, in urma cu cateva saptamani, cu ocazia vizitei pe care jurnalistul a facut-o in SUA imediat dupa sarbatorile de iarna. Mandru tare de achizitia sa, Diaconescu s-a reintors din SUA cu o sumedenie de poze cu noua sa achizitie imobiliara, pe care le-a aratat tuturor cunoscutilor.
In afara de colectia de imobile, Dan Diaconescu are si o colectie de "bijuterii" auto extrem de scumpe: un Mercedes SLK decapotabil (70.000 euro), un Porsche Cayenne (100.000 euro), un Lincoln Navigator (100.000 euro), un Infinity Q 45 (120.000 euro, la pachet cu un Alfa Romeo), un Porsche Cayenne (100.000 euro) un Rolls Royce Phantom (in valoare de 13,5 miliarde de lei vechi) si un Bentley Flying Spur (un model rarisim, de 560 CP, cu interior din piele cusuta manual si care dispune de la racire in scaune, pana la televizor si frigidere, etc etc - in valoare de 7,5 miliarde de lei vechi).
Potrivit informatiilor din mass-media, Dan Diaconescu are la ora actuala o avere de aproximativ 25.000.000 euro, ca urmare a vanzarii catre Sorin Ovidiu Vantu a unui pachet de 20% din actiunile companiei care detine licenta postului OTV, pentru suma de 20.000.000 euro.

30 ianuarie 2008

PRIMARUL SIBIULUI S-A INCURCAT IN DECLARATIA DE AVERE: IOHANNIS SI-A AMINTIT IN 2007 CA AVEA CONTURI BANCARE INCA DIN 1990



Primar al Sibiului in ultimii opt ani, Klaus Werner Iohannis este un personaj controversat. Subiect al unor scandaluri imobiliare, transformate la un moment dat in dosare penale, Iohannis pare sa aiba din nou probleme cu legea. Motivul: atunci cand si-a completat declarat iile de avere, primarul sibian s-a incurcat in calcule si date, savarsind o serie de „nazdravanii“ pedepsite de Codul Penal. Reporterii cotidianului „Interesul Public“ au descoperit ca primarul Iohannis a omis in ultima declaratie de avere depusa la finele anului 2007 sa dezvaluie toate sumele de bani care l-au ajutat la cumpararea, in cursul anului trecut, a doua imobile. Mai mult, edilul si-a amintit brusc in ultima declaratie de avere ca detine doua conturi bancare pe care a omis sa le aminteasca in precedentele declaratii depuse in iulie 2004.


Conform declaratiei de avere depuse la finalul mandatului 2000-2004 (inregistrata sub nr. 39900/01.07.2004) si celei depuse la inceputul de mandat 2004-2008 (inregistrata sub nr. 40152/05.07.2004), primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis, a bifat in declaratia sa de avere un teren agricol (0,5 hectare dobandit in 1992), trei apartamente (1997 - 54,47 mp, cota 1/2; 1999 - 41,5mp, cota 1/4; 2001 - 128,5 mp, cota 1/2), o casa de locuit (1992 - 21,6 mp, cota 1/8) si un cont de 30.000 euro a carui data de constituire n-a fost facuta cunoscuta. Desi a omis sa precizeze valoarea de impozitare a terenului agricol detinut, un calcul sumar arata ca doar valoarea de impozitare a imobilelor detinute de Iohannis se ridica, la data de 05.07.2004, la valoarea de 1.446.424.843 lei vechi.


Surprinzator, la finalul anului trecut, edilul sibian depune o alta declaratie de avere, in care se da de gol ca la momentul completarii declaratiilor de avere depuse in iulie 2004 a savarsit infractiunea de fals in declaratii publice, prevazuta de art. 292 Cod Penal. Astfel, in declaratia de avere depusa in 04.12.2007 (inregistrata sub nr. 162873), Iohannis mentioneaza, la capitolul „Active Financiare“, ca detine trei conturi, dintre care doua, unul de 4.062 USD si altul de 19.060 euro, datand din 1990, respectiv 2003. De ce nu a bifat edilul sibian aceste doua conturi in declaratiile de avere depuse in 2004? Este o intrebare la care edilul sibian trebuie sa raspunda.

Iohannis trebuie sa explice provenienta a 34.570 RON

Insa aceasta nu este singura intrebare la care Klaus Werner Iohannis trebuie sa gaseasca un raspuns plauzibil. In primul rand el trebuie sa explice de unde a avut banii necesari ca sa achizitioneze in anul 2007, pe numele sotiei, doua case de locuit a caror valoare totala este de 110.639,30 RON, in conditiile in care veniturile sale cumulate obtinute anul trecut (excluzandu-le pe cele ale sotiei, deoarece acestea nu au fost precizate) au fost de numai 76.070 RON (venituri din salarii - 40.368 RON, venituri din cedarea folosintei a doua imobile - 35.702 RON). Astfel, daca tragem linie si adunam, rezulta ca primarul Sibiului nu poate explica cum a realizat diferenta de 34.570 RON, in conditiile in care nu mentioneaza ca a apelat la vreun imprumut. Explicatia diferentei ar putea veni din salariul obtinut de sotia sa, profesor la Colegiul „Gheorghe Lazar“ din Sibiu. Insa este greu de crezut ca veniturile anuale obtinute de aceasta din salarii ar fi egale cu suma de bani a carei provenienta nu este explicata de catre primar. Si daca am presupune totusi ca diferenta neexplicata de primar, adica 34.570 RON (echivalent a 2.880 RON/luna, salariul imposibil pentru un profesor de liceu), ar proveni din salariul anual obtinut de sotia sa, e imposibil de crezut ca primarul Sibiului nu a cheltuit un an de zile niciun leu pentru a se intretine si a acceptat sa-si dea toata agoniseala dintr-un an, obtinuta din salarii si chirii, doar pentru a achizitiona doua case. Asta din cauza ca numai cu aer nu se poate trai...

Probleme cu... moneda

Primarul ar avea totusi o posibilitate sa explice provenienta diferentei „buclucase“: prin vanzarea terenului de 0,5 ha teren agricol, care desi apare bifat in declaratiile de avere din 2004, este inexistent in declaratia de avere depusa in 2007. Insa o asemenea gaselnita nu sta in picioare, din cauza ca primarul sibian si-ar pune singur latul de gat, atata vreme cat nu a bifat in ultima declaratie de avere faptul ca a obtinut vreo suma mai mare de 1.000 euro din instrainarea unui bun imobil. Un alt aspect extrem de interesant legat de declaratiile de avere depuse de primarul Sibiului il reprezinta sumele pe care acesta le are in conturi. Spuneam anterior ca in declaratiile de avere depuse in iulie 2004 Klaus Werner Iohannis bifase un cont de 30.000 de euro. Surprinzator, in declaratia de avere din decembrie 2007, contul de 30.000 de euro se transforma intr-un cont de... 30.000 RON.

Primarul e ocupat cu Forumul German

Reporterii cotidianului „Interesul Public“ au incercat ieri sa ia legatura telefonic cu primarul Sibiului pentru a obtine de la acesta un punct de vedere referitor la „nazdravaniile“ din declaratiile sale de avere. Cu toate insistentele noastre, Iohannis nu a fost de gasit, el fiind plecat din primarie toata ziua la Forumul German.

Ce spune Codul Penal

Art. 292 - Falsul in declaratii: Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecint e juridice pentru sine sau pentru altul, atunci cand potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Art. 145 - Public - prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

(articol preluat din cotidianul national INTERESUL PUBLIC, www.interesulpublic.ro)

11 ianuarie 2008

BASESCU IL ARUNCA PE BLAGA LA PRIMARIA CAPITALEI

Pe zi ce se apropie alegerile locale este din ce in ce mai clar ca actualul edil al Capitalei, Adrian Videanu, nu va mai candida. Pana mai ieri, o spuneau pe la colturile PD numai democratii. Azi o spune si Jurnalul National, dar destul de voalat, citand o declaratie a lui Videanu. Insa este mai mult ca sigur ca Videanu va iesi din scena publica. Motivele pentru care aceste informatii sunt tot mai credibile ?

1) Lui Videanu i s-a erodat imaginea din cauza ineficientei sale in activitatea de primar general si sondajele comandate de partidul sau arata ca nu va castiga un nou mandat la PMB;

2) Actualul primar general are o avere considerabila care se va imnulti in curand cu alte peste 100 milioane euro o data cu vanzarea terenului pe care se afla societatea Titan Mar SA (in zona Trafic Greu - Sebastian) si daca ar ramane in zona publica presa ar putea investiga cum a intrat democratul in posesia terenului respectiv (inclusiv prin cumparare de la societatea Vulcan, apartinandu-i omului de afaceri Ovidiu Tender, cu sume derizorii de circa 200 euro/m.p. dupa ce acestuia i s-a interzis sa mai faca industrie in zona urbana si sa-si mute societatea la marginea Bucurestiului), dar mai ales cum a intrat in posesia unor foste companii de stat aflate acum in posesia familiei sale, fapt ce ar putea afecta credibilitatea PDL.
3) Basescu i-a promis lui Stolojan deja fotoliul de premier, astfel ca "buldogului" sau, democratul Vasile Blaga - caruia i se promisese si lui functia de premier intr-un viitor guvern, ii trebuie musai o functie mai importanta decat aceea de subaltern la Palatul Victoria al fostului politruc comunist devenit azi "liberal", astfel ca cea de primar general este cea mai nimerita.
Ca atare, Videanu va iesi din politica si se va retrage, Blaga va fi nominalizat pentru functia de primar general al Capitalei, iar Stolojan va fi nominalizat premier in cazul in care struto-camila democrat-liberala infiintata sub obladuirea carmaciului de la Cotroceni va castiga alegerile parlamentare.
Alea iacta est!