Investigatorii sub acoperire nu trebuie să provoace persoanele pe care le supraveghează la comiterea de infracţiuni, chiar dacă aparenţii „răufăcători“ sunt, de fapt, agenţi infiltraţi ai statului. Aşa este enunţat unul dintre viitoarele principii ce vor ghida activitatea Curţii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi la care Ministerul Justiţiei a fost solicitat să se alinieze. În acest sens, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a transmis o scrisoare ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, în care îi cere ca, în procedura de elaborare a proiectului Codului de procedură penală, să se ţină cont şi de modificările din jurisprudenţa CEDO. În scrisoarea publicată pe siteul CSM se arată că, potrivit jurisprudenţei CEDO, agenţii infiltraţ i ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege sunt agenţii provocatori. Curtea Europeană a mai arătat că intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie însoţită de garanţii, chiar şi atunci când este vorba în cauză despre represiunea traficului de stupefiante. În plus, în încheierea motivării cererii CEDO, se arată că interesul public, într-o societate democratică, nu poate justifica utilizarea de elemente obţinute ca urmare a unei provocări poliţieneşti.(sursa EVZ)27 august 2008
CEDO interzice agenţilor infiltraţi să-şi mai provoace „ţintele“
Investigatorii sub acoperire nu trebuie să provoace persoanele pe care le supraveghează la comiterea de infracţiuni, chiar dacă aparenţii „răufăcători“ sunt, de fapt, agenţi infiltraţi ai statului. Aşa este enunţat unul dintre viitoarele principii ce vor ghida activitatea Curţii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi la care Ministerul Justiţiei a fost solicitat să se alinieze. În acest sens, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a transmis o scrisoare ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, în care îi cere ca, în procedura de elaborare a proiectului Codului de procedură penală, să se ţină cont şi de modificările din jurisprudenţa CEDO. În scrisoarea publicată pe siteul CSM se arată că, potrivit jurisprudenţei CEDO, agenţii infiltraţ i ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege sunt agenţii provocatori. Curtea Europeană a mai arătat că intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie însoţită de garanţii, chiar şi atunci când este vorba în cauză despre represiunea traficului de stupefiante. În plus, în încheierea motivării cererii CEDO, se arată că interesul public, într-o societate democratică, nu poate justifica utilizarea de elemente obţinute ca urmare a unei provocări poliţieneşti.(sursa EVZ)
Posted by
OZARA
at
23:45
4
comments
In 1999, intr-o confruntare cu un politician roman care a gafat, Joseph Biden a amenintat ca se va opune aderarii tarii noastre la NATO
Joseph Biden (foto stanga), posibilul viitor vicepresedinte american al lui Barak Obama, a vizitat Romania in septembrie 1999 si a avut o discutie aprinsa cu un lider al opozitiei romane de la acea vreme, pe tema aderarii Romaniei la NATO. Intamplarea este povestita de James Rosapepe - fost ambasador al SUA in Romania intre 1998-2001, acum senator democrat de Maryland - intr-un editorial publicat de Wall Street Journal. Pretextul editorialului este de a raspunde la intrebarea cum va gestiona Joseph Biden, ca vicepresedinte al SUA, atributiile care ii revin ca detinator al acestei functii.
"Am avut ocazia sa-i vad stilul de conducere de aproape, in septembrie 1999. Eram ambasador in Romania si ne aflam in perioada de dupa reusita NATO de a opri epurarile etnice din Kosovo. Oficialii americani se opreau la Bucuresti pentru a le multumi romanilor pentru sustinere si pentru a discuta despre perspectivele Balcanilor pentru anii urmatori", isi incepe Rosapepe relatarea despre vizita posibilului vicepresedinte american. Fostul ambasador la Bucuresti remarca o atitudine extrem de diferita a lui Biden fata de a majoritatii oficialilor americani care faceau escale la Bucuresti si erau extrem de relaxati. Biden a fost extrem de curios si l-a coplesit pe Rosapepe cu intrebari inca de cand a aterizat pe Otopeni. "In cele 20 de minute de mers cu masina pana in oras, m-a chestionat cu privire la atitudinile romanilor, despre statutul unor lideri guvernamentali si despre culisele politicii externe romanesti in privinta lui Slobodan Milosevici, care se afla inca la putere in Iugoslavia", isi aminteste Rosapepe. Si face o observatie: fiindca Biden ii cunostea pe toti liderii marcanti inca dinaintea indepartarii dictatorului Nicolae Ceausescu in 1989, intrebarile lui au fost foarte dificile. In intalnirile cu presedintele Emil Constantinescu si cu alti oficiali, Biden le-a multumit pentru sustinerea NATO si apoi a abordat subiectul Milosevici: cat de puternic credeau ei ca era Milosevici in Iugoslavia dupa razboi, ce parere aveau despre diferitii lideri ai opozitiei sarbe. "Intreba despre fiecare in parte, din moment ce ii cunostea personal si pe acestia", remarca fostul ambasador.
"In majoritatea intalnirilor, liderii romani reiterau interesul lor profund pentru aderarea la NATO. La un dejun la mine acasa cu liderii partidelor de opozitie, unul dintre ei a spus ca aderarea la NATO este importanta pentru tara lor pentru un motiv pe care nu il mai auzisem inainte. <
Joseph Biden a adus franchete si pasiune politicii externe, stiind cand sa spuna lucrurilor pe nume si ce sa spuna exact. "Iar romanii l-au respectat pentru asta", comenteaza diplomatul american. O intalnire "extraordinara" pe care a avut-o Biden la Bucuresti a fost cu Petre Roman, pe atunci presedintele Senatului. Insa, in ciuda faptului ca intalnirea i-a fost de folos si a fost atat de buna, Biden a fost curios sa stie de ce oficialul roman avea o stare de spirit atat de proasta: "De ce este tipul asta atat de suparat? Arata asa cum ma simteam eu cand am prezidat pentru ultima data Comisia Juridica", i-a spus el lui Rosapepe. "Il framanta mari probleme, stii despre ce e vorba?", a continuat.Fostul ambasador in Romania a fost uimit de observatia de finete facuta de oaspetele sau. "Eram uimit. Fara sa stie ultimele evolutii din politica interna a Romaniei, dl. Biden citise limbajul corporal al dlui. Roman si si-a dat seama ca acesta din urma era sub mare stres. Dl. Roman era sub o mare presiune fiindca sustinerea publica pentru coalitia de guvernamant, care includea si partidul sau, era din ce in ce mai mica. Dupa numai cateva luni, a dat jos guvernul, l-a inlocuit pe primul ministru si a devenit el insusi ministru de externe. Partidul dlui. Roman a supravietuit urmatoarelor alegeri, dar nu la putere, ci in opozitie", comenteaza Rosapepe, admirativ fata de intuitia lui Biden in ceea ce-i priveste atat pe politicienii americani, cat si straini. (sursa Hot News)
Posted by
OZARA
at
12:25
1 comments
11 august 2008
DIN CICLUL CINE E EI SI NE CONDUCE: PATAPIEVICI, UN FEL DE FIU AL ANEI PAUKER

Expozitia de arta (ce fel?) de la New York, sponsorizata de Institutul Cutural Roman, a generat ample controverse in randul opiniei publice. Acuzat ca in calitate de sef al ICR si de fost membru al Consiliului National al Studierii Arhivelor Statului (CNSAS) a facut anumite jocuri, Horia Roman Patapieci a avut o riposta dura, declarand ca cei care-l acuza de anumite matrapazlacuri ar fi rau intentionati. Mai mult, anumiti analisti (fosti redutabili membri de partid ori actuali ofiteri acoperiti care activeaza in presa; deocamdata nu dau nume in ceea ce ii priveste pe ultimii, dar ii stiu si am documente care sa probeze acewst lucru)au sarit in apararea Patapieviciului sustinand ca de fapt dezvaluirile referitoare la adresa activitatii acestuia ca se sef al ICR ar fi de fapt un "marait" indreptat impotriva presedintelui Traian Basescu. Nimic mai fals! De fapt, Patapieviciul doreste sa-si acopere trecutul si propria neputinta si sa manipuleze opinia publica in incercarea de a-si ascunde originile si incapacitatea (inclusiv intelectuala, psihica si fizica).
Am scris acum cativa ani despre originile filosofului care le stie pe toate.... Atunci HRP-ul a avut o reactie "spontana" in EVZ, care ulterior s-a dovedit a fi in fapt o simpla minciuna menita a-si acoperi trecutul, originile, familia... Neputinta intr-un cuvant! Viata insa a mers inainte. Si acum adevarurile privindu-l pe acest individ provenit dintr-o familie de comunisti ies din nou la iveala...
Am intrat in posesia unei autobiografii olografe a tatalui filosofului din care reiese apartenenta acestuia la miscarea comunista. Desigur, HRP nu are nicio vina pentru greselile tatalui. Insa macar avea obligatia morala sa recunoasca ca a fost copil de nomenclaturist (inchipuiti-va ca la sefia CNSAS ar fi ajuns un copil al Anei Pauker...). Si, din aceasta ipostaza, nu ar fi trebuit sa accepte - daca avea DEMINITATE - un post la CNSAS, calitate in care a acoperit ororile regimului in care tatal sau a avut o pozitie privilegiata. Insa ce te faci cand e vorba despre misiune... Zilele acestea voi publica pdf.-uri legate de trecutul tatalui lui HRP. Asta pentru ca lumea sa inteleaga ca se naste din pisica, soareci mancanca...
P.S. _ Nicio reactie stimabile domn Alfa si Omega al inteletualitatii romane? Astept o tresarire de orgoliu.... Asta daca va tine instalatia (in caz ca intelegeti ce am vrut sa zic; dar nu cred ca intelegeti, pentru ca nu ati avut copilaria grea asa cum a fost a mea.... sau a altor zeci de milioane de decretei care nu au avut parintii activisti ai Partidului Muncitoresc Roman).Alo! Domnu'! Se aude? Ciocu' mic - dupa cum zicea doamna deputat colega de partid cu domnu' presedinte care v-a pus pe post! Asta ca sa ma esprim in termeni populari... Si sa nu comentam mai mult! Apropo de New York! Stiti dvs. tovarasul HRP la ce ma refer...:))
Posted by
OZARA
at
23:48
0
comments
9 august 2008
ALINA DUMITRU, O JUDOKA DE AUR
Conform statisticilor, Alina Dumitru este prima campiona olimpica la judo in proba feminina. Insa prima judoka româncă medaliată la Olimpiada a fost Simona Richter, care a cucerit medalia de bronz la Olimpiada de la Sydney in anul 2000. În 1984, tot bronz au mai castigat Mircea Frăţică şi Mihai Cioc.
Posted by
OZARA
at
17:35
0
comments
8 iulie 2008
O SA AM UN BAIAT!!!!!!!!!!!!!!!!!
Posted by
OZARA
at
15:47
7
comments
2 iulie 2008
IN MEMORIAM OCTAVIAN PALER
Nu am mai scris demult pe acest blog. Insa astazi sunt obligat sa scriu. Este o zi de care toti romanii ar trebui sa-si aminteasca. Este 2 iulie. Ziua in care Octavian Paler ar fi implinit 82 de ani bătuţi pe muchie. Insa Dumnezeu a fost prea egoist si maestrul nu a mai implinit aceasta varsta. Anul trecut, pe 7 mai, Octavian Paler s-a dus în ceruri. Are deja un an si mai bine de cand, cu siguranta, poarta o polemică extrem de cordială cu Dumnezeu. Eu insa mi-as fi dorit sa ramana printre noi. Mai mult ca sigur că scrisul si experienta sa ne-ar fi ajutat să fim mai buni si mult mai înţelepţi. Ne-ar fi ajutat să înţelegem esenţa a foarte multor lucruri pe care nu avem răbdarea să le înţelegem. Însă nu a fost să fie aşa. Dumnezeu sa grăbit şi l-a mutat pe Octavian Paler pe o stea. Intr-un loc din care maestrul ne priveşte şi ne judecă cu luciditatea sa fantastică. Dacă azi ar fi trăit, sunt sigur ca Octavian Paler şi-ar fi dorit să ne împărtăşească lucruri pe care le-a învăţat.De aceea, astăzi, o să îmi permit să reproduc un eseu semnat de maestru, care pe mine unul mă fascinează ori de câte ori îl recitesc. Este vorba despre „Interviu cu Dumnezeu“. Cuvintele sunt de prisos.
„- Ai vrea să-mi iei un interviu? deci..... zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp.... am răspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
- Timpul meu este eternitatea. Ce Întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilă- rie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănă- tatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ai dori să le înveţe copiii Tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că de asemenea trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie ? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna...“.
Posted by
OZARA
at
22:55
0
comments
