UN VIS FRUMOS: 20 DECEMBRIE 1989, TIMISOARA

Astazi, 20 decembrie 2007, la Timisoara bat clopotele. Se implinesc 18 ani de cand inima Banatului devenea primul oras liber din Romania. Primul oras liber de comunism. Asa ziceam atunci. Pe 20 decembrie 1989, peste 10.000 de timisoreni s-au strans in centrul orasului si au cerut puterii comuniste de la Bucuresti sa plece. Glasul timisorenilor a fost auzit si armata a retras soldatii si blindatele in cazarmi, dupa ce vreme de trei zile a tras in demonstranti. Din 20 decembrie 1989, timisorenii au ramas in Piata Operei si au generat demonstrantiile de la Bucuresti care au condus, intr-un final, la fuga lui Ceausescu. Ce frumos a fost... E o poveste pe care nu o voi uita niciodata. Chiar credeam ca am scapat de comunisti... Acum, dupa 18 ani imi dau seama ca nu a fost decat un vis frumos tot ceea ce s-a intamplat atunci... Din pacate! Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au murit atunci!

ORBAN FILAT DE UM 0215?

Cazul Orban incepe sa puta. Este exact ca si in cazul Mailat. Macel mediatic. Identic. Adica avem deja un vinovat fara sa existe o ancheta, ori un verdict definitiv si irevocabil. Asta-i realitatea. Am stat si am analizat atent cum a ajuns informatia cu accidentul lui Orban in presa. Ei bine, de pe ... un blog. De pe blogul lui GRAMO, fost colaborator la Hot News si sot de una bucata angajata la "Cotidianul" lui SOV (vezi foto), care publicase stirea inca de duminica (16.12.2007)! Asa se explica de ce stirea de pe blogul lui GRAMO a fost preluata de deontologii lui Turcescu de la "Cotidianul" si apoi de confratii lor tatulici de la "Realitatea". Care tatulici au prezentat la 3 zile dupa accident si una bucata filmuletz primit de la un amator prin intermediul cotidianului "Ziarul" (care nu a prezentat pe site-ul sau filmuletul original, ci una bucata copie de pe YouTube!!!). Interesant circuitul informatiilor in natura. Insa si mai interesant e filmuletul propriu-zis! Am zis si mai devreme, in postarea anterioara: Doamne ce profesionist a realizat filmul! Cu sharf, cu cadre pe personaje, cu alea-alea... Meserias mare "amatorul" ala cu limbaj baietas de cartier. Mi-a dat dreptate si Ion Cristoiu la "Sinteza Zilei". Numai ca acum cinci minute, cand tocmai ii laudam profesionalismul cameramanului amator si imi puneam cu totul si cu totul alte intrebari si faceam varii scenarii, Victor Ciutacu a aruncat o bomba in emisiunea "Sinteza Zilei" a lui Mihai Gadea (Antena 3). Cica filmuletul de la "Realitatea" lui SOV a fost realizat dintr-o cladire situata vizavi de locul accidentului. Care cladire - zice tot Ciutacu - ar fi o banca. Si care banca era inchisa duminica, atunci cand s-a intamplat accidentul. Si a mai zis Ciutacu una buna: l-a intrebat public pe ministrul MIRA, Cristian David (fost Troaca), daca nu cumva Orban a fost filmat de baietii de la fosta UM 0215 (actuala DGIPI)... Ops! Doare rau!

P.S.: Acum sa nu intelegeti ca-i iau partea lui Orban. N-am niciun interes sa-l apar. Categoric nu! Chiar am zis mai devreme ca Orban a fost lipsit de cohones atunci cand a ezitat sa faca public faptul ca a avut un accident rutier. Iar pentru faptul ca a fost lipsit de cohones si a ezitat sa isi asume paternitatea accidentului, ar trebui sa renunte la functia pe care o are. Ca eu vreau demnitari cu cohones! Insa pana si-o da Orban demisia (desi nu cred ca o va face) nu pot sa nu observ ca ceva e putred in Danemarca si ca totul seamana a manipulare si multa candoare... Cam asa zicea Vantu acu ceva vreme, nu?

ORBAN, ACCIDENTUL SI "REALITATEA"

Un ren al lui Moş Crăciun s-a ratacit in Noua Zeelanda

Inainte de a începe să împartă daruri pentru copiii cuminţi, Moş Crăciun trebuie să-şi recupereze un ren. Unul care s-a rătăcit pe cerul Noii Zeelande. Un fotograf amator, Alan Blacklock, reuşit să îl surpindă într-o imagine. „Renul” a prins viaţă datorită unui nor cirrus şi zbura la mai bine de 6.000 de metri înălţime.

ANDREEA MARIN A NASCUT. BANICA jr. E DE 2 X TATA

Andreea Marin a nascut astazi, la Spitalul "Panait Sarbu din Capitala, prin cezariana, o fetita in greutate de 3,250 kg si inaltime de 53 de centimetri. Asa ca de azi, Stefan Banica jr. este tata pentru a doua oara. Micuta sa va numi Ana-Violeta, in aminitirea numelui purtat de mama Andreei.

TESTAMENTUL LUI DAN IOSIF (II)

Ziarul „Interesul Public“ a decis să ofere cititorilor povestea tragicului sfârşit al celui care a fost liderul mişcării de revoltă a anului 1989, simbolul baricadei şi al Revoluţiei, Dan Iosif. Personaj controversat al evenimentelor postdecembriste, Dan Iosif şi-a conservat imaginea de dur, de revoltat şi a marcat prin prezenţa sa o parte din politicienii de astăzi ai României. Cum a murit? Cine a plătit banii pentru transportul corpului său din Siberia şi până la Bucureşti? Cine îi sunt copiii? Cum a trăit? De ce nu a ajuns măcar „baron“ al PSD? Cine i-a fost tată? Cum s-a implicat în VGB şi cine l-a ajutat cu adevărat? Cum a fost tratat un simbol al Revoluţiei şi de ce Ion Iliescu a renunţat la diplomaţia politică pentru a condamna anumite comportamente partizane tot mai pregnante în ultimul timp? A fost un om de onoare care s-a îngropat cu acele taine care nu-i aparţineau în exclusivitate. Demersul jurnalistic nu vrea să se transforme într-un capăt de probă pentru niciun dosar, ci doreste doar sa dezvaluie ultimele clipe din viata lui Dan Iosif, trairile lui, lupta sa cu boala, dar si oamenii care au fost lângă el atunci când s-a stins si oamenii care au făcut un drum Budapesta - Bucureşti doar pentru a-i aduce, din prietenie şi respect, o porţie de sarmale pentru că poftea în timpul tratamentului contra cancerului. Femeia din faţa mea are 35 de ani şi este cea lângă care Dan Iosif a stat în ultimii 17 ani de viaţă. Se numeşte Mirela Nistoroiu şi a fost de acord cu acest interviu, acordat în exclusivitate ziarului „Interesul Public“, cu scopul de a spulbera variantele abracadabrante despre anumite perioade din viaţa celui care a fost liderul baricadei de la Intercontinental.

Pare cumva împăcată, liniştită. Stăm într-o bucătărie situată la etajul opt într-un bloc din Tineretului.
„Interesul Public“: Cum vrei să începem? Cu începutul sau cu sfârşitul?
Mirela Nistoroiu: Cu sfârşitul. Este cel mai dezbătut episod acum.
Îşi uneşte mâinile cu degete lungi şi îşi pleacă privirea. Începe povestea cu glas moale.
Eram de cinci zile în Novosibirsk. Pe la şapte dimineaţa, ora Siberiei, s-a ridicat din pat... şi s-a dus la baie. A revenit după câteva minute şi s-a aşezat la loc.
Apoi işi ridică privirea şi mă priveşte cu ochi albaştri prin care nu vedea decât camera de acolo, din Siberia.
S-a ridicat imediat şi mi-a spus că are o durere puternică în piept. A fost pentru prima oară de când era bolnav când a spus-o pe un ton serios. S-a îndreptat spre bucătărie. Am auzit cum a dat drumul la apă. Apoi am auzit cum a căzut.
Face o pauză mai lungă. În bucătărie se lasă o clipă tăcerea. Revine frământându-şi mâinile...
Am alergat la el. Era căzut. S-a uitat la mine încruntat şi mi-a spus să plec: „Du-te la locul tău!“. Ştiu că nu voia să-l văd că moare. Iulian l-a ridicat (n.r. - este vorba despre Iulian Ceia) şi l-a aşezat pe un scaun. I-am făcut masaj cardiac ... a mai respirat de vreo zece ori...vorbeam cu el... l-am implorat să nu plece....
Vocea Mirelei Nistoroiu este rectilinie. Nu are inflexiuni. Cearcănele mari şi vorbele şoptite mă fac să cred că nu vorbeşte cu mine, ci doar rememorează, pentru ea, acele evenimente.
Nu aţi chemat medicii?
Ba da. Am sunat la translator care i-a anunţat pe medici. Au venit foarte repede. Au intrat la el acolo, în bucătărie. La câteva secunde au ieşit şi ne-au spus că nu mai este nimic de făcut. Am fost sfătuiţi ca din acel moment să nu-l mai atingem pentru că Miliţia era pe drum cu procuratura. Reprezentanţii autorităţilor ruse au sosit la scurt timp. L-au examinat, i-au făcut poze, EKG, după care, pentru că era demnitar şi cetăţean străin, ne-au spus că există anumite proceduri care trebuie respectate. Am cerut autopsia. Am crezut că este vina mea că a căzut şi s-a lovit. Miliţia mi-a spus că Medicina Legală nu va veni mai devreme de seara... Era cumplit... Am sunat la prietenii noştri să ne ajute. Nu puteam sta cu el acolo până seara. Într-o oră a sosit maşina de la Medicina Legală.
Care a fost diagnosticul rezultat în urma autopsierii?
Ştiu că au apărut deja fel de fel de scenarii cu privire la cauza reală a morţii. Am văzut că au fost postate pe net şi documentele oficiale care indică ceva despre moartea lui, dar nu sunt complete. Au fost afişate două dintre cele trei documente eliberate de medicii legişti ruşi. În cel de al treilea este descrisă starea lui Dan şi cauzele morţii, precum şi finalul concluziilor cu privire la moartea sa. Dan avea metastaze în tot corpul. În rinichi, în trunchiul cerebral, pe inimă ... Cauza decesului a fost metastaza generalizată, care a provocat o intoxicaţie a organismului şi apoi o insuficienţă cardiacă. Ultimul EKG dovedeşte asta.
REPATRIEREA LUI DAN IOSIF S-A FACUT IN STIL RUSESC
Mirela Nistoroiu nu mai fumează. Din cauza lui Dan. O simt că ar fuma, dar nu cedează. Are ochii roşii, dar calmi. Ne întoarcem în Siberia, lângă coşciugul lui Dan Iosif, la poarta unei companii aeriere de chartere.
Am ajuns la această firmă care asigura transporturi aeriene VIP şi timp de 4 ore şi-au lăudat serviciile şi s-au interesat de acte. Apoi a venit lovitura: costul era de 61.000 de euro.
Aveaţi aceşti bani la voi?
Nu. Am sunat în România, la Cameră. Am vorbit acolo cu Aura Vasile şi cu Emil Cuteanu. I-am rugat să mă ajute şi să facă ceva să mă aducă repede în ţară cu Dan. Ştiu că Aura Vasile, Emil Cuteanu şi cred că sprijiniţi de domnul Viorel Hrebenciuc au avansat imediat în biroul permanent propunerea de aprobare a unui buget pentru aducerea în ţară a lui Dan. M-au sunat şi mi-au spus că aveau aprobarea pentru bani, iar Camera era dispusă să plătească. Pentru o clipă am crezut că problemele se rezolvaseră, dar... ruşii vroiau cash. Nu aveau cont extern. Camera vroia factură. O luam de la capăt.
Bucătăria în care stau cu Mirela Nistoroiu este plină de fum. Sora ei, Anda, fumează mult şi intervine din când în când cu aduceri aminte. Atmosfera se destinde atunci când vine vorba despre şotiile lui Dan Iosif. Sunt mii de poveşti cu acest personaj. De fiecare dată când sunt rememorate, Mirela râde cumva. Este un râs plâns, fără lacrimi. Parcă doar ridurile feţei i-ar trăda suferinţa. Continuă povestea pe un ton un pic mai personalizat, mai vioi.
Atunci l-am sunat pe Marius Vizer. Din celălalt capăt al lumii, ne-a spus să stăm liniştiţi că lucrurile se vor rezolva imediat. La scurt timp, deputatul Karelin m-a sunat şi mi-a spus că plăteşte el totul şi să nu ne facem griji. Apoi am primit confirmarea şi de la Vizer. Nu a trecut mult timp şi în sediul companiei aviatice a sosit un domn cu o geantă. A plătit companiei suma de 61.000 de euro şi apoi a părăsit imediat incinta.
Mirela Nistoroiu zâmbeşte. Intuiesc la ce se gândeşte. Dan Iosif a rezolvat şi mort lucrurile în acelaşi fel în care solu ţiona pe vremea când trăia. Un telefon, o înţelegere verbală, un cuvânt. Omul care a adus banii nu ne-a cerut nicio hârtie. Nu a luat nicio hârtie. A dat banii, a salutat şi a plecat. Nimeni nu m-a întrebat când sau cum o să dau banii. Gestul lor a fost peste orice... Aşa am putut să ne urcăm în avion şi să plecăm spre Moscova.
Când ai aflat că este bolnav?
Anda (n.r. - sora ei) a aflat prima... mi-a dat telefon. Nu am mai putut sta la serviciu. Am venit mai devreme acasă. A urmat o săptămână cumplită, în care mă uitam la Dan şi îmi venea să mor. Nu înţelegea de ce sunt aşa emoţionată când mă uitam la el. Toate acestea se întâmplau în perioada 6-14 octombrie 2005. Urma ziua lui... Oricât curaj mi-am făcut, nu am putut să-i spun...
Cele două femei, Anda şi Mirela, se uită una la alta. Vor să fie precise în detalii. Are loc o discuţie scurtă despre ziua lui Dan Iosif. Mirela continuă.
L-am dus la doctorul Mihălţan. Medicul l-a privit în ochi şi i-a spus că are neoplasm pulmonar. L-a cuprins o mare tristeţe... în ochi... avea o faţă de luat în braţe... Doctorul a început să-i spună despre ceea ce ar trebui să facă în continuare.
Apoi femeia zâmbeşte amar. Ştiu că-l vede. Nu acolo, în bucătărie, ci în cabinetul doctorului. Iar nu mai este cu noi, ci cu el.
«Unde mă trimiteţi dumneavoastră?» - i-a spus doctorului Mihălţan. Aşa am ajuns la Spitalul Militar, la secţia de Oncologie, în grija medicului Dănăilă. L-a îngrijit cu multă blândeţe şi găsea mereu un tratament pentru ameliorarea durerilor, pentru ca Dan să poată înfrunta boala mai uşor. Pe tot parcursul cât a urmat tratamentul din secţia de Oncologie a Spitalului Militar a fost foarte ascultător, dar de la prima cură de citostatice s-a văzut că îi face foarte rău. Avea o mare încredere în doctorul Dănăilă şi de aceea a urmat tratamentul standard. În momentul în care s-a ajuns la jumătatea perioadei de administrare a citostaticelor, medicul a decis că este momentul pentru radioterapie.
Mirela Nistoroiu se ridică şi deschide larg geamul de la bucătărie. Priveşte o clipă afară apoi revine şi se aşază pe scaun cu mâinile în poală. Le pun apoi pe masă, împreunate. Două riduri fine i se accentuează pe frunte, între ochi. Nu vreau să „plece“ iarăşi, aşa că plusez cu o întrebare.
Unde aţi decis să facă radioterapia?
Aveam de ales între Fundeni sau străinătate. Ni s-a spus că la Fundeni este bine, dar afară ar fi extraordinar de bine. Dan a ales Fundeniul. Avea el un patriotism dus la extrem...
Faţa Mirelei se schimbă şi un rictus îi coboară colţurile gurii. Este un coctail de amărăciune, revoltă şi deznădejde care îi schimonoseşte chipul. Pleacă capul şi continuă pe un ton care se doreşte a masca orice trăire interioară.
La Fundeni l-am cunoscut pe doctorul Barbu, cel care urma să conducă tratamentul de radioterapie. Medicul i-a spus că tumorile sunt prea aproape de inimă şi din această cauză ar fi o problemă. Una tehnică! La Spitalul Fundeni, acceleratorul de particule nu era legat la tomograful de la care ar fi trebuit să primească imaginea corectă despre punctul sau punctele de impact ale radioterapiei. De aceea, ar fi trebuit să copieze un film de radiografie şi să-l suprapună, cu ajutorul calculatorului, pentru a avea cât de cât precizie. În acel moment, Dan a aflat că tehnica spitalului era atât de riscantă încât în momentul terapiei exista posibilitatea ca muşchiul inimii să fie iradiat în momentul când s-ar fi încercat tratarea tumorii din proximitatea acestuia.
Aţi decis să vă asumaţi un asemenea risc?
Atunci l-a sunat pe prietenul său, Marius Vizer. Tot Marius îl ajutase să-şi facă şi examenul PET-CT (n.r. - analiză gen tomograf care indică la nivel celular prezenţa cancerului) şi a reuşit să-l programeze imediat la radioterapie în Budapesta. Dan vorbea fluent maghiara, aşa că a fost încântat. Acolo a fost tratat extrem de bine. Aproape chiar protocolar, dar a refuzat constant să fie considerat VIP. La scurt timp de la începerea tratamentului, a început să se simtă groaznic. Îi ardea traheea, nu mai mânca. Daniel, un prieten bun, se ducea în România doar ca să-i aducă sarmale. Asta poftea: sarmale româneşti. Ne-am întors în martie 2007 în ţară. Pe 15 mai, ne-am întors la control în Ungaria. Medicul l-a îmbraţişat şi i-a spus că o să fie bine. Dan a înţeles să nu se aştepte la minuni. La întoarcere am luat un zbor low-cost ....
Mirela Nistoroiu izbucneşte în râs. Se uită la sora ei care începe să râdă la auzul episodului. Sunt un pic contrariat... Le privesc pe cele două femei. Mirela mă lămureşte.
Pe când eram în sala de aşteptare, mecanicii reparau avionul pe pistă. Le căzuse o parte din motor, iar ei încercau să-l pregătească de zbor. Ne-am îndreptat spre avion, timp în care mecanicii zoreau să pună şuruburile la loc, piesele... I-am zis atunci lui Dan că sper ca mecanicii să nu uite ceva nepus. El mi-a replicat răutăcios că singurul lucru care ar trebui să ne liniştească este faptul că, în primul rând, echipajul nu vrea să moară. Şi dacă ăia se urcă în avion, ne urcăm şi noi. A avut dreptate, am ajuns cu bine la Bucureşti.
Când a venit rezultatul controlului de la Budapesta?
După trei zile. Se întâmplase o minune. Potrivit filmelor, Dan nu mai avea decât o simplă metastază în capul femurului de circa şapte milimetri. Vindecarea era aproape completă. Doctorul Dănăilă era stupefiat. Atunci a decis Dan să meargă la Fundeni pentru tratarea acelei metastaze. Nu a mai vrut să continue în Ungaria, spunând că şi în România se poate trata o asemenea tumoare. Aşa a început radioterapia la Fundeni. Din păcate, a fost o decizie extrem de proastă. În a opta zi, s-a defectat aparatul. Medicul ne-a spus că dacă pierzi două zile din tratament, totul este degeaba. Ba mai mult, boala revine în forţă, dezvoltând clone la nivelul metastazei. Cei de la Fundeni nu au putut să repare aparatul. Au trecut patru zile. Totul era pierdut. Atunci l-a sunat pe ministrul Sănătăţii şi i-a spus: <<Îi omori cu mâna ta pe pacienţi>>. Ministrul i-a replicat: «Nu, Dane. Nu merge ăla, luăm altul nou. Ce, e o problemă?». Nu au luat. Au fost doar vorbe.
Tonul femeii se înăspreşte. Ochii se măresc, iar mâinile i se strâng. Povesteşte revolta medicilor care se ocupau de tratamentul lui Dan Iosif şi care îşi vedeau munca distrusă. Rezultatele fantastice pe care Dan le obţinuse din Ungaria erau compromise. Îmi spune că au plecat apoi în concediu. Era ultimul concediu al lui Dan Iosif... Vorbele Mirelei Nistoroiu se înşiruie în povestiri despre pescuit, dureri, şotii, tratamente, copii...
Am un sentiment ciudat. Deşi sunt ziarist, iar povestea ştiu că se vinde, nu mai pot să scriu. Este o decizie bicefalică. Parcă e ceva peste mine. Renunţ. Decid să întreb sec, fără cuvinte. Doar scriu litere pe foaie, iar Mirela citeşte oblic desenul.
Avere?
Puţină. O maşină. Câteva arme... a vândut animalele pentru a mai acoperi costurile tratamentului. Oricum, costurile medicale din Siberia şi Ungaria au fost plătite de Marius Vizer, care i-a fost prieten până la capăt.
Iliescu?
Preşedintele Iliescu i-a fost părinte. Tată. Era singurul în faţa căruia roşea. Era singurul pe care l-ar fi ascultat toată viaţă şi pentru care sunt convinsă că şi-ar fi dat şi viaţa. Iliescu a fost cel care se amuza teribil de năzbâtiile lui Dan, dar care a şi dorit să-l cunoască cu adevărat.
Copii?
Doi! Anca şi Alexandru. Aşa spunea el. Pe Anca a iubit-o enorm şi spunea despre ea că este copilul care îi unge inima.
Duşmani?
Femeia se uită peste umăr, citeşte, apoi... o simt că nu vrea să-mi spună adevărul. Iar eu ştiu că îi are, chiar şi după moarte. Îmi oferă un răspuns... diplomatic.
Nu cred că a avut duşmani. A cunoscut oameni care au vrut câte ceva de la el, dar pentru că nu au reuşit... i-au păstrat un soi de duşmănie. Cel mai mare segment era însă compus din oameni care îl invidiau pentru poziţia pe care o cucerise.
Năstase?
Cred că Năstase a fost singurul om cu care Dan a avut doar o relaţie politică. Dan reprezenta o greutate imensă în orice ecuaţie politică. Năstase a fost remarcat de Dan pentru că era un tânăr ambiţios şi cinstit într-o gaşcă de oportunişti bătrâni... (zâmbeşte cu toată gura). Oricum, Dan nu şi-a reproşat niciodată greşelile.
Revoluţionarii?
A avut un respect extraordinar faţă de cei adevăraţi. Pe aceştia i-a stimat şi ajutat foarte mult. Vorbea enorm de mult şi cu respect despre Timişoara şi Revoluţie. Îmi aduc aminte că după ce PSD-ul a pierdut alegerile (n.r. - este vorba despre alegerile din 2004) a trecut printr-o mulţime cam de 3.000 de oameni, ostili. Câţiva, mai laşi, au început să-l înjure. Niciunul însă nu a avut curajul să-l atingă. A fost momentul când am fost cea mai mândră de el şi când am văzut cu adevărat ce însemna Dan Iosif în stradă, chiar printre cei care nu-l doreau.
Mineriadele? Dan Voinea?
Pe Dan Voinea l-a crezut mereu un criminal. Din punctul lui de vedere, Voinea ar fi trebuit să-şi încheie cariera după împuşcarea Ceauşeştilor (n.r. - la vremea aceea, Dan Voinea a fost avocatul cuplului Ceauşescu, cel care ar fi trebuit să-i apere în instanţa ad-hoc constituită în incinta unităţii militare din Târgovişte). În mineriade, Dan a fost un gen de arbitru. A încercat să concilieze două hoarde: minerii şi cei care luaseră politica prea în serios şi care voiau să obţină puterea fără să treacă prin alegeri. Nu a vrut să-i răspundă lui Dan Voinea în legătură cu mineriadele pentru că îl considera nedemn şi, spunea el, „amnezic“. Iliescu nu avea nevoie de declaraţiile lui Dan. Istoria va demonstra cine i-a chemat pe mineri şi cât de controlabil era Miron Cozma. Uneori... în viaţă apar oameni care vor să te ajute cu orice preţ. Să-ţi facă un bine cu forţa. O să vedeţi ...
Iulian Ceia? Brăţările dacice?
Nu există o logică a prieteniilor. Ele doar se nasc sau mor. Ceia i-a plăcut pentru că era un tip franc, pe care l-a cunoscut întâmplător. Dan i-a dat voie să pătrundă dincolo de poartă... pur şi simplu vorbeau. Iulian a fost lângă el când şi-a dat ultima suflare. A fost cu el în cele două episoade din Siberia. Dosarul brăţărilor dacice? O prostie. Dan ar fi expus-o dacă ar fi avut aşa ceva. Nu ar fi vândut aşa ceva niciodată. A declarat în mod public prietenia cu Ceia pentru că nu şi-ar fi trădat prieteniile pentru nimic în lume. Nu făcuse nimic de care să-i fie ruşine. Ei au crezut că-l pot agăţa în acest dosar, dacă nu au avut cu ce să-l prindă până atunci. Cu dosarul ăsta este o mare problemă şi nu-mi pot explica cum un tip inteligent ca Iorgulescu s-a putut lăsa atras în aşa ceva. Dan îmi spunea că vor mai apărea alte 70 de brăţări şi că este curios dacă Iorgulescu o să le cumpere pe toate. Râdea. Spunea că e o afacere bună acum ...
Sunt obligat să închei. Cu mult înainte de a fi spus tot ce am notat în acest interviu. Eu sunt antitalent în afaceri, aşa că nu am să continui acest serial chiar dacă se vinde. Dan Iosif ar fi spus: „Pentru că nu vrea muşchii mei“. Nici ai mei. Aţi citit bine.
(de Petre Niteanu, cotidianul “INTERESUL PUBLIC” - www.interesulpublic.ro)