UN PRESAR MULT PREA AVAR

M-am gândit de multe ori să scriu o carte. Una dedicată experienţelor trăite de mine de când sunt jurnalist, din 1990. Cred că ar fi un best-seller. Mai ales datorită amănuntelor savuroase legate de caracterele anumitor „mega“-jurnalişti. Puţină lume cunoaşte cum sunt în viaţa de toate zilele aceşti „vajnici apărători ai interesului public“. Cât de bogaţi şi de zgârciţi sunt şi cum au profitat financiar de-a lungul anilor de meseria de gazetar, ajungând astăzi super milionari în euro. Astăzi am să relatez un amănunt tragic-comic care vizează un mare condeier în viaţă. Unul talentat şi putred de bogat. Dar extrem de avar. Nu am să-i dau numele. O să-i spun doar X, dar precis o sa-l ghiciti dumneavoastra.

Într-o zi, X îl cheamă pe unul dintre şoferii redacţiei şi-i spune să-l ducă în Piaţa Amzei ca să-şi cumpere... prune. Deh, poftea omul! Ajuns în piaţă, X se plimbă cu o mină plictisită printre tarabe şi începe să ia câte o prună. O desfăcea, după care imediat o arunca strâmbând din nas. Că cică avea viermi. Bineînţeles că ţăranii l-au sesizat imediat şi au început să se înghiontească. La un moment dat, un ţăran îşi ia inima în dinţi şi începe să strige: „V-am văzut la televizor! Vă admir! Luaţi prune, sunt pe alese!“. Auzind că ţăranul este un fan al său, a stat X ce a stat câteva clipe pe gânduri şi s-a gândit să nu refuze oferta unui om care-l admira. Numai că era o problemă. Preţul. „Cu cât dai prunele?“- zice X. „Pentru dumneavoastră, sunt pe gratis!. Două kilograme din partea casei“ - replică ţăranul. Cum omul nostru nu putea să refuze invitaţia de a-şi umple burdihanul pe gratis, a început să-şi aleagă cu grijă marfa. Numai că nu avea o plasă unde-şi pune prunele. Aşa că tot ţăranul, săracul, l-a scos din încurcătură şi i-a dat o plasă subţirică. Din aceea de 1 leu. de pe bremea lui Ceasca. La un moment dat, X vede că ţăranul avea şi pepeni. Şi zice: „Vreau şi pepeni!“. „Prunele au fost pe gratis! Pepenii e pe bani!“ - a zis ţăranul, temător la gândul că jurnalistul îngroaşă obrazul şi ar putea considera şi pepenii drept cadou. „Da, dragă!“, zice X plictisit. Docil, ţăranul pune pe cântar pepenii şi rosteşte preţul: „50.000 (de lei vechi), şefu’!“. Imediat X bagă mâna într-unul din buzunarele de la pantaloni şi scoate un tencălău de dolari. Ţăranul, săracu’, văzând cu cine şi-a făcut pomană, beleşte nişte ochii cât cepele. Sesizând mirarea omului din spatele tarabei, ca şi electrocutat, X bagă instantaneu verzişorii în buzunar şi începe să se scobească în alt buzunar. Numai că acolo avea doar câteva bancnote autohtone şi câteva monede. Începe să numere atent ca nu cumva să-i dea mai mult ţăranului, dar la un moment dat constată că nu-i ajungeau banii. Avea cu vreo 10-15 mii mai puţin decât făceau pepenii. Ţăranul, jenat de situaţie, lasă de la el: „Daţi-mi cât aveţi... Ziceţi bogdaproste!“. Odată târgul făcut, X îi pasează şoferului şi pepenii, după care o ia agale spre ieşirea din piaţă. Însă, după numai câţiva paşi, X se repede la plasa cu prune. In momentul în care dă să ia o prună, toartele plasei se rup şi prunele primite cadou se împrăştie pe jos. Cu un gest reflex, şoferul dă imediat să le adune. Însă X, roşu de mânie, îi spune să le lase pe jos şi o întinde grăbit spre maşină, bolborosind : „Ai dracu de ţărani... Ce plase de rahat au! Arunci banii pe Apa Sâmbetei. Cum dracu să intrăm noi în Europa aşa?“. Epilogul: odată ajuns la redacţie, din postura de director de ziar şi editorialist, X pune mâna pe condei şi, cu o mânie proletară, trage un editorial în care îi face de cacao pe ţăranii noştri. Inclusiv pe ţăranul care-i dăduse de pomană prunele...