12 februarie 2008

"BAI, ESTI UN CRIMINAL !" (IN MEMORIA LUI RADU CHESARU)



Replica data de Nica Leon lui Ion Iliescu ("Bai, esti un criminal!) la reuniunea aniversara de ieri a Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională m-a uns la suflet. Am privit replica data de Nica Leon ca pe o razbunare pentru Radu Chesaru (Dumnezeu sa-l ierte!) - simbol al evenimentelor din Decembrie 1989, care, prin anii 1990, dezamagit de regimul neo-comunist instaurat la Bucuresti, a refuzat sa dea mana cu Iliescu in momentul in care a fost chemat la Cotroceni sa i se inmaneze diploma de revolutionar ("Nu dau mana cu un criminal! N-am nevoie de diploma de lovitura de stat!"). La fel ca si ieri, si atunci, Iliescu s-a marginit sa inghita in sec si cu o nerusinare clasica unui comunist l-a etichetat "puslama" si "golan" pe cel care a avut curajul si puterea sa-l priveasca in ochi si sa-i spuna, pentru prima data, pe nume. Nu a avut insa curajul sa-si puna gorilele sa-l dea afara pe Radu Chesaru, asa cum a facut-o, ieri, cu Nica Leon. Atunci, evenimentul trecut cu vederea. Ion Iliescu si-a vazut linistit de Presedintie vreme de trei mandate si nimeni nu a mai avut curajul sa-l acuze de crimele din 1989, in vreme ce Radu Chesaru - dezolat ca tara asta ajunsese pe mainile neobolsevicilor - a murit in septembrie 2001, in conditii extrem de misterioase.
Astazi, cand Nica Leon a avut taria de caracter sa refuze sa dea mana cu Iliescu si sa-i spuna pe nume ("Esti un vierme! Bai, eşti un criminal!), toata lumea a facut tam-tam, transformandu-l pe octogenarul bolsevic intr-o victima a unui "puslamale", uitand insa (prea usor si prea repede!) miseliile fostului ocupant al scaunului de la Cotroceni.
Ca lumea sa nu uite, ma simt dator in memoria lui Radu Chesaru sa amintesc numai cateva din "ispravile" facute Ion Iliescu (catalogat de Radu Paraschivescu "un om care înca din 22 decembrie 1989 şi-a extirpat tot ceea ce l-ar fi putut stanjeni in cariera, incepand cu scrupulele şi terminand cu constiinta"). Aveti cateva minute rabdare, cititi cele de mai jos si apoi cugetati daca eticheta de "CRIMINAL" pusa lui Ion Iliescu de catre revolutionarii Radu Chesaru si Nica Leon este sau nu ADEVARATA.
  • Ion Iliescu i-a scapat de puscarie pe toţi cei care au batut revoluţionarii arestati in Decembrie 1989. Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990 (vezi Monitorul Oficial din 4 ianuarie 1990), semnat atunci cand inca nu fusese ales presedintele Romaniei, Iliescu a amnistiat toate infractiunile savarsite care se incadrau la mai putin de 3 ani pedeapsa;
  • Ion Iliescu i-a gratiat şi pe membrii Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al Comitetului Central (C.C.) al Partidului Comunist din Romania (P.C.R.) care fusesera condamnati pentru că in sedinta din 17 decembrie 1989 au aprobat reprimarea Revolutiei din Decembrie 1989;
  • Ion Iliescu i-a gratiat pe ofiţerii condamnati pentru deschiderea focului în zona Calea Lipovei din Timisoara
  • Ion Iliescu i-a numit in primul guvern FSN generalii-criminali Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac, iar atunci cand acestia au fost găsiţi vinovaţi de reprimarea Revoluţiei a protestat la condamnarea lor. In anul 2001, cand a preluat al treilea mandat de presedinte al Romaniei, a tras itele ca noul procuror general numit de el, Tanase Joita, sa faca recurs in anulare impotriva sentinţelor de condamnare a celor doi generali, scapandu-i astfel de pedeapsa;
  • Ion Iliescu l-a gratiat in decembrie 2003 pe Iosif Veverca, un miliţian care a ucis o persoană în revoluţia din 1989 la Timişoara;
  • Ion Iliescu a semnat in 15 decembrie 2004 - cu cateva zile inainte ca cel de-al treilea sau mandat la Cotroceni sa ia sfarsit - decretul de gratiere a lui Miron Cozma, condamnat in 1999 la 18 ani de inchisoare pentru subminarea puterii de stat (vezi Monitorul Oficial 1207/16 decembrie 2007). (**Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emisiunea "TU DECIZI", difuzata de postul de televiziune Realitatea TV, Ion Iliescu afirma ca " [... minerii] au făcut un act civic")
  • Ion Iliescu i-a gratiat (prin acelasi decret prin care l-a eliberat pe tovarasul sau de arme din timpul Mineriadelor din 1990) şi pe Ioan Corpodean, ofiţer de miliţie implicat în reprimarea revoluţiei de la Timisoara, dar si pe consilierul din guvernul Nastase, Petru Isac, acuzat de fapte de coruptie;
  • Ion Iliescu este cel care, manat de motive josnice şi calcule ce nu pot să provoace decât indignarea, a aparut la TVR in Decembrie 1989 si le-a comunicat romanilor sa iasa sa apere Revolutia pentru ca teroristii "sunt peste tot, sunt extrem de periculosi, trag din toate pozitiile", dupa care, ingropand adevarul, ne-a indemnat la "reconciliere nationala" (fara a preciza intre cine si cine?).
  • Ion Iliescu este cel care, de dragul "reconcilierii nationale", a sugerat poporului roman - cu ipocrizie, în dispretul legii si in cultul minciunii pe care a cultivat-o ani de-a randul - sa se obisnuiasca cu faptul ca adevarul despre Revoluţia din 1989 nu poate fi aflat, intrucat nici adevarul despre moartea lui Kenedy nu se cunoaşte.
  • Ion Iliescu, "bunicuta" comunista cu zambet circular si vorbe lipsite de continut, a prostit un intreg popor si, incalcand Constitutia Romaniei, a beneficiat de trei mandate de presedinte.


Radu Chesaru catre Ion Iliescu: "Nu dau mana cu un criminal! N-am nevoie de diploma de lovitura de stat!"
Va mai amintiti de Radu Chesaru? Multor romani, in special celor tineri, numele nu le spune nimic. E un necunoscut. Insa pentru cei care pretuiesc istoria si l-au cunoscut pe Radu Chesaru el este un erou. Spun "este" pentru ca desi a murit, Radu va ramane mereu viu in memoria mea. "Am incercat ca intr-o lume lipsita de eroism sa incerc sa-i motivez pe cei ce inca il mai" - acesta a fost mott-ul care l-a manat, in aprilie aprilie 1989 sa infiinteze Asociatia "Vulturul Brancovenesc", o grupare de tineri opozanti ai regimului Ceausescu care au tiparit 1111 manifeste pe care apoi le-au raspandit in Piata Unirii, a Universitatii, la Facultatea de Istorie si in cutiile postale din diverse cartiere ale Bucurestiului. Acest eroism l-a costat enorm: a fost arestat pe 27 octombrie '89, fiind prins in timp ce arunca "fluturasi". A fost eliberat pe 22 decembrie 1989 si a iesit imediat in strada, fiind ranit de un glont "ratacit". Visa la o Romanie libera de comunism, asa ca a continuat sa spuna lucrurilor pe nume. De aceea, atunci cand a fost invitat la Cotroceni sa primeasca certificatul de revolutionar, a avut taria sa refuze sa dea mana cu Ion Iliescu si sa-i spuna acestuia in fata ca nu da mana cu criminalii: "Nu dau mana cu un criminal! N-am nevoie de diploma de lovitura de stat!". Fidel ideilor de dreapta, Radu s-a implicat in viata politica, inscriindu-se in PNTCD. Cu toate acestea, din cauza securistilor care penetrasera partidul condus de Corneliu Coposu, conducatorul "Vulturului Brancovenesc" a fost mereu tinut pe tusa. A cochetat la un moment dat cu Partidul Alianta Civica, insa s-a retras din respectiva formatiune motivand ca aceasta avea "orientari masonice". In urma alegerilor din 1996, a fost angajat la Guvern pe post de director la cabinetul ministrului Mircea Ciumara. Insa marile erori ale guvernari respective - care au culminat cu semnarea rusinosului Tratat cu Ucraina si indepartarea lui Valerian Stan de la Palatul Victoria - l-au determinat pe Radu sa isi asume fatis pozitia, in dezacord cu actele guvernului. Rezultatul: a fost concediat abuziv (ulterior a dat in judecata Guvernul si a castigat procesul, fiind reangajat pe 14 februarie 2000). Asa ca, scarbit de ceea ce se intampla la Palatul Victoria, paraseste Guvernul si se angajeaza la Ministerul de Interne ca redactor sef la redactia radio a institutiei respective. La scurt timp insa, pentru ca avea "gura mare", Radu a fost silit de comunisti cocotati in functii de conducere sa demisioneze, fiind amenintat de conducerea de atunci a Ministerului de Interne ca va fi judecat in Consiliul de Onoare pentru o presupusa activitate de sorginte legionara. Intr-un final a fost trecut pe linie moarta, fiind batjocorit sa-i scoleasca pe fostii sai tortionari. Scarbit de democratia originala instituita de Iliescu, Radu a decis la un moment dat sa se retraga din viata publica. Pe 28 septembrie 2001, spre surprinderea celor care l-au cunoscut, Radu a fost gasit in propria locuinta impuscat in piept, cu un glont de la un pistol mitraliera tip AKM. Avea doar 31 de ani... Au trecut deja aproape 18 ani de la evenimentele din Decembrie 1989 si 7 ani de la moartea lui Radu si nici astazi nu s-a aflat cine l-a impuscat în zilele "Revolutiei" (cu toate ca elicopterul din care s-a tras asupra sa avea semne clare de identificare) sau daca, intr-adevar, moartea sa a fost o sinucidere accidentala, ori ...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ma bucura faptul ca mai sunt persoane care isi amintesc...in aceasta Romanie perversa ar fi de dorit sa avem repere chiar in istoria recenta de genul celui mentionat si mai ales sa le pretuim...
As fi preferat o poza cu Radu viu, poate resusesti sa o schimbi. Aceasta a fost obtinuta de Nae Militaru (Dumnezeu sa-l ierte)tot de la securistii din MI, au luat-o din dosar, mi s-a parut si la vremea respectiva o blasfemie...
Andra

Anonim spunea...

imi pare rau pentru acest tinar ... , Radu Chesaru a fost un anti-ceausescu si merita respectul societatii din Romania . Domnul Iliescu este un politician cu experientza si "noua ordine" nu a fost inteleasa de Radu Chesaru .Revolutia de "catifea" visata de domnul Iliescu din pacate nu a avut loc ...