8 noiembrie 2011

RIDICARILE/BLOCARILE AUTOVEHICULELOR PARCATE/STATIONATE NEREGULAMENTAR SUNT ILEGALE

Fiecare Consiliu Local din Bucuresti (n.r. - cu exceptia sector 5) si din mai multe municipii resedinta de judet au adoptat cate o Hotarare de Consiliu Local prin care au aprobat un Regulament privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice precum şi pe domeniul public şi privat de pe raza teritorială a sectorului/municipiului respectiv.
Prin aceste Regulamente se prevede, in general, ca ocuparea abuzivă a domeniului public de către un deţinător al unui vehicul/remorcă, atrage blocarea/ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului/remorcii stationat neregulamentar la o societate comerciala desemnata, prin licitatie, de catre fiecare Primarie.
Conform Hotarilor de Consiliu Local respective, această masură (blocare/ridicare) se ia - in conformitate cu Regulamentele aprobate de Consiliile Locale - de către organele Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară din Sector/Municipiu, din oficiu, sau la sesizarea în scris sau telefonic facuta de titularul autorizaţiei de parcare catre Dispeceratul Primăriei de sector/Municipiu sau catre Direcţia Generale de Poliţie Comunitară a fiecarui sector/municipiu.
Fiecare Regulament contine anexe in care sunt prezentate modelele “Proceselor verbale de ridicare/blocare”, modelele “Notelor de constatare pentru stationarea (parcare) neregulamentara a autovehiculelor” pe partea carosabilă a drumurilor publice precum şi pe domeniul public şi privat de pe raza teritorială a sectorului/municipiului. Conform Regulamentelor respective, cei care intocmesc acele documente sunt ... politistii comunitari.
Numai ca din iulie 2010, Politia Comunitara a disparut si, in baza Legii nr. 155/2010, a aparut o noua structura: Politia Locala!
Ca atare, incepand din iulie 2010, toate Hotararile de Consiliu Local prin care se aprobau Regulamentele privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice precum şi pe domeniul public şi privat de pe raza teritorială a sectorului, trebuiau actualizate, in sensul abilitarii Politiei Locale sa ridice/bocheze autovehiculele stationate neregulamentar. Insa acest lucru nu s-a intamplat!.
Astfel, desi ridicarea o face in prezent Politia Locala, cei delegati prin HCL sa ridice/blocheze autovehiculele stationate neregulamentar sunt agentii de la Politia Comunitara, o structura care nu mai exista!
Ca atare, toate procedurile privind ridicarile de autovehicule stationate neregulamentar pot fi atacate in instanta pentru a se constata nulitatea absoluta a acestora.

Nota: Cu toate ca nu s-au facut modificarile HCL privind blocarea/ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar, la ora actuala “Comunicarile de ridicare/blocare a autovehiculelor” si “Dispozitiile de blocare/ridicare” din toate sectoarele au antetul Politiei Locale de sector si sunt completate de politistii locali, desi cei imputernici prin HCL sa le intomeasca sunt politistii comunitari!
Prefectii trebuiau sa se autosesizeze si sa atace in contencios administrativ respectivele HCL care nu au fost actualizate, dar produc efecte. Insa nu au facut-o!

Niciun comentariu: