Descoperă.ro a început să publice, în sectiunea „Maratoanele Descoperă”, povestea aurului. Serialul cuprinde episoade despre istorie, proprietăti, tehnologii, folosire, simboluri, semnificatii, zăcăminte, producători, viitor, dar si o "Poveste a aurului romanesc" pe care portalul investigatie.weebly.com o prezinta astazi.
Istorie în colb de aur
Istoria căutării şi prelucrării aurului în spaţiul carpato-danubiano-pontic este una deosebit de veche - preistorică. Puţini români ştiu că ţara lor a avut şi încă are unele dintre cele mai mari rezerve de minereuri aurifere între toate ţările lumii. De la împăraţi persani şi romani, la împăraţi habsburgi, de la lideri comunişti până la proiecte miniere moderne dezvoltate de companii internaţionale, saga metalului galben pare a fi departe de sfârşit.
Pe baza mai multor studii detaliate, se poate afirma că exploatarea aurului din zăcămintele de la Roşia Montană, Căraci şi Câinel, a început încă din timpuri preistorice.
Între popoarele antice, primii care au fost atraşi ca un magnet de aurul dacilor nu au fost romanii, aşa cum se crede în mod obişnuit, ci primele triburi de greci, care, în migraţia lor spre teritoriul de astăzi al Greciei, au trecut prin Munţii Apuseni, unde au jefuit zăcămintele de aur local, din care şi-au făurit monede. Unele studii istorico-lingvistice au sugerat chiar că termenul vechi grecesc pentru aur - khrūsos - ar veni de la numele Crişurilor, râurile noastre care străbat ţinuturile aurifere. Alte cercetări susţin că primele monede de aur greceşti conţineau acelaşi tip de aur cu cel extras şi astăzi din Apuseni.
Pe lista invadatorilor ahtiaţi după aurul din Apuseni au urmat, la rând, străvechii perşi. Herodotus, Părintele Istoriei, relata în scrierile sale cumm împăratul Darius, fiul lui Hystaspes, stăpânitor al tuturor perşilor, a pornit război împotriva triburilor dacice ale agatârşilor, care locuiau în Munţii Apuseni, îndeosebi pe malurile Mureşului de astăzi, pentru a-i jefui de aur, fiindcă această ramură a daco-geţilor se desfăta în podoabe de aur.
Faima minelor de aur ale Daciei a străbătut, astfel, Antichitatea până în epoca dominată de prezenţa Imperiului Roman. În lumea antică, aurul era adevăratul motor care grăbea căderea unei civilizaţii sau dezvoltarea alteia. Primele încercări de cucerire a minelor aurifere ale dacilor au apărut încă din perioada împăratului Domiţian. Dar cucerirea a fost desăvîrşită de Traian.
Acesta din urmă era ambiţiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanică (celtiber). Ajuns, în cele din urmă, împărat, datorita calităţilor sale militare, Traian moşteneste o Romă sărăcită de cheltuielile fără măsură ale lui Domiţian şi ai cărei cetăţeni erau înglodaţi în datorii. Veştile despre aurul din munţii dacilor nu mai reprezentau de multă vreme o noutate. Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei şi instalarea legiunilor în munţii săi ar fi reprezentat un fapt de maxim interes strategic. Aceasta deoarece, pe lângă jefuirea strămoşilor noştri de aurul şi argintul strânse în generaţii, Roma ar fi stabilit astfel, la graniţa de răsărit, un avanpost important împotriva atacurilor venite din partea dacilor liberi aliaţi cu popoarele iraniene precum sarmaţii, sciţii si roxolanii, după cum avea să o demonstreze mai târziu Istoria. După celebra trădare a lui Bicilis, despre care unele surse istorice spun că era un scrib grec care făcea parte dintre apropiaţii regelui Decebal, şi nu o căpetenie dacă trădătoare, spre Roma urmau să mărşăluiască mii de care încărcate cu peste 160 de tone de aur pur şi 300 tone de argint!
În cei 166 ani de ocupare romană a Apusenilor, mineritul local al aurului s-a dezvoltat prin noi metode tehnologice de extragere şi prelucrare a preţiosului metal.
Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit Dacia pentru a consolida economic Imperiul Roman.
În acest scop, romanii au adus în zonă coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.
Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au fost exploatatori şi jefuitori ai aurului din zăcămintele noastre.
Puţini români ştiu că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, oraşe precum Budapesta, Viena, Roma, Istambul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre. După exploatarea zăcămintelor de către romani, a urmat o perioadă de pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de 10 tone de aur.
Misterele aurului românesc
Orice geolog cu experienţă în domeniu ne va spune că zăcămintele aurifere apar sub două forme principale: aurul de filon şi cel aluvionar. Iniţial, toate zăcămintele s-au format în straturile de pământ şi rocă, fiind dispuse în filoane. În urma procesului natural de eroziune, determinat de apa ploilor, care desprindea mici fragmente de aur şi le transporta în pâraie şi alte cursuri de apă, apărea aşa-numitul aur aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.
Conform informaţiilor publicate de dr. Bogdan Constantinescu, fizician şi cercetător ştiinţific principal al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" din Bucureşti, aurul actual din Transilvania se găseşte aliat cu mult argint, până la 20% din compoziţie, fapt care-i conferă o culoare deschisă. Există, de asemenea, un obiect de aur dintr-un mormânt egiptean descoperit la Abydos, vechi de peste 4.000 de ani. Obiectul este compus din aur de culoare roşiatică, combinat cu telur şi stibiu. Telurul a fost descoperit într-un mineral din ţara noastră, fiind separat, pentru prima dată în lume, în anul 1782, din compuşii auriferi de la Săcărămb.
Am fost o ţară foarte bogată în aur, iar aurul aluvionar, de râu, se găsea în cantităţi importante în aproape toate râurile, până în perioada medievală târzie. Credeţi sau nu, dar majoritatea râurilor noastre erau, în trecut, aurifere. Argeşul, Dâmboviţa. Oltul, Siretul , Buzăul şi toate râurile din Ardeal şi Moldova aduceau cantităţi mari de aur. Dimitrie Cantemir relatează, în "Descriptio Moldaviae", despre comunităţile de ţigani care erau lăsate de voievozi să culeagă, pur şi simplu, aurul din râuri, cu condiţia ca aceştia să-i plătească în fiecare an soţiei domnitorului o dare de 5 ocale de aur (adica 5 kilograme de aur). Un călător italian prin Moldova acelor vremuri relatează despre şatre de ţigani aurari care erau obligate să plătească o dare de 15 ocale de aur, ceea ce ne face să credem că unele cursuri de apă conţineau cantitaţi mai mari de aur decît celelalte.
Cadrilaterul de Aur
Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur sunt cantonate în Munţii Metaliferi (nume deloc întâmplător pentru aceşti munţi situaţi în sudul Apusenilor), în cadrul aşa-numitului Cadrilater de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş.
Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar. Îndeosebi în intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi anul 1918, când Ardealul a revenit unde-i era locul, adică la patria-mamă, se estimează că de aici s-a exploatat o cantitate record de aur, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.
Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşul Mare, Zlatna, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri. Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.
Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist. Nicolae Ceauşescu a dat un ordin strict de extragere a unor cantităţi cât mai mari de aur; dacă în perioada interbelică se extrăgeau doar doua tone de aur anual, Ceauşescu a ordonat extragerea a patru tone pe an, deşi cheltuielile finale erau de zeci de ori mai mari decît valoarea pe piaţă a aurului la acea vreme.
Revenind în prezent, la situaţia rezervelor de aur rămase în Apuseni, Maramureş sau Banat, descoperim o întreagă industrie internaţională de exploatare a aurului care se îndreaptă cu paşi mărunţi, dar perseverenţi, spre Munţii Apuseni şi care ar putea transforma România in cel mai mare producător de aur european.
