23 iulie 2010

Ziariştii vedetă şi declinul presei

Jurnalistul în România este apreciat de publicul larg din punctul de vedere al imaginii, al vizibilităţii, iar nu după performanţa sa profesională.

Avem de aceea jurnalişti care sînt nominalizaţi în toate topurile şi jurnalişti anonimi, deşi de cele mai multe ori aceştia din urmă sînt adevăraţii profesionişti. Avem, altfel spus, jurnalişti "de top", care nu fac decît să servească fără scrupule interesele oculte ale patronilor, dar avem şi jurnalişti care au refuzat şi refuză să îşi păteze numele şi profesia: această conduită a devenit pentru ei obstacolul de netrecut în a fi promovaţi în funcţii, în redacţiile ziarelor, posturilor de radio şi televiziune.
Ziaristul profesionist depune mărturie asupra realităţii. El nu îşi permite să depună mărturie mincinoasă în primul rînd în faţa conştiinţei sale, ceea ce presupune în acelaşi timp angajamentul şi respectul făţă de cei cărora li se adresează. În felul acesta, ziaristul profesionist dar fără eticheta de vedetă trăieşte următorul paradox: deşi este ataşat şi loial publicului său, acesta îl ignoră, îl consideră o simplă rotiţă în angrenajul produsului media pe care îl consumă.
Dimpotrivă, ziaristul vedetă, cel care manipulează publicul pentru a servi interesele patronului său este recunoscut, admirat şi nu de puţine ori elogiat de acel public. Ziaristul vedetă este acreditat de public pentru că are "curajul" să se tragă de mînecă cu personalităţile scenei politice, să acuze fără probe, să folosească cu nonşalanţă un limbaj familiar sau chiar agresiv.
Cei mai mulţi dintre comentatorii şi analiştii politici afişează la televiziuni o morgă de superioritate care ar trebui să fie supărătoare pentru actorii politici pe care îi iau la întrebări. Dar actorii politici de cele mai multe ori nu reacţionează datorită unei complicităţi care se perpetuează de mulţi ani. Şi ziariştii vedetă, şi politicienii ştiu că cei dintîi sînt "trimişii" publicului larg pe ecranele televizoarelor. Publicul larg se regăseşte în ei, ca şi cum aceştia ar fi purtătorii a mii şi mii de bileţele de la cei mulţi: nu doar cu întrebări, ci şi cu răspunsurile gata scrise, altele nefiind acceptate.
Oamenii vor să audă – desigur că nu generalizez – ceea ce cred că ştiu şi ei. Iar ziariştii vedetă despre care vorbeam, aceia aserviţi intereselor patronilor de presă, tocmai asta fac: îi lasă să creadă că împreună formează un cartel care slujeşte adevărul şi numai adevărul.
(SURSA - Autor: George Arun, Redactor: Medana Weident)
P.S.: Vreti nume de jurnalisti de"top" care nu au facut de-a lungul carierei decat sa-si serveasca interesele personale ridicand mingea la fileu unor persoane controversate? Doamne, ce lunga e lista! Vreti sa stiti cine a incurajat aceasta "deontologie" de presa? Va spun eu: toti cei care au avut puterea din 90 incoace. Inclusiv Basescu si camarila sa.

4 comentarii:

Ferentz spunea...

Hello!

Moisa Adrian, pictor aerografist Iasi pe Tunning Auto.
Site-ul cu picturile mele (1700 vizite/luna in crestere): http://www.adrianmoisa.ro
As vrea sa iti propun un link exchange site-wide sau intre posturi (guest post).

Adrian Moisa, picturi aerograf

Y!mess desene_aerograf, mail desene_aerograf@yahoo.com sau la telefon 0743521412.
Mii de multumiri, Adrian

Anonim spunea...

http://laviniasandru.wordpress.com/

Semper Fidelis spunea...

Va semnalam cu respect ultimele doua editoriale ale dlui Ioan Buduca din revista VIP privitoare la aparitia lucrarii “Inlaturarea lui Ceausescu, asa cum va fi fost”.

Primul editorial:

“Valeriu Mangu s-a facut cunoscut, in ultima vreme, prin citeva interpretari radicalmente novatoare asupra spiritului inchis in litera Constitutiei noastre. Cum noi, aici, in Romania, traim o grava disolutie a instantelor intelectuale de omologare (politizate fiind toate, asadar corupte), interpretarile lui Mangu au trecut aproape neobservate. El, constitutionalistul radical, nu pierde, in acest context, nimic. Noi, subiectii acestui constitutionalism, pierdem totul: sansa de a ne trezi la realitate.
Observind ca mentalul nostru nu mai are capacitatea de a sesiza esentialul, Mangu a inceput sa abordeze tema cea mai populara din ultimii 20 de ani: asa-zisa revolutie romaneasca din decembrie 1989.
Iata, pe scurt, metoda pusa la lucru de Valeriu Mangu: nu voi studia ce s-a intimplat, ci ceea ce era logic, plauzibil, sa se fi intimplat.
Mangu stabileste, astfel (dar nu strict „teoretic“, ci confruntind mereu ipoteza sa cu evenimentele), ca pe 1 si 2 decembrie 1989, era normal ca Iulian Vlad sa se afle in Malta. Acolo, seful DSS le-a propus omologilor sai de la Moscova si Washington sa renunte la planul lor de inlaturare a lui Ceausescu, promitindu-le ca Securitatea are sa-l inlature in felul urmator: va provoca o revolta populara „spontana“, pe fondul careia va coordona o lovitura militara de palat, dar nu va inlocui dictatura lui Ceausescu cu un regim militar, ci va preda puterea unui regim civil condus de Ion Iliescu (favoritul Moscovei la succesiune, achiesat si de Washington, si de Paris). In planul lui Iulian Vlad exista si un subplan secret: va incerca sa manevreze opinia romaneasca, prin televiziune, catre un referendum: monarhie sau republica?
Sustinerea planului Vlad din partea sovieticilor urma sa fie una singura: ei vor simula ca au pe teren, in Romania, citeva zeci de mii de agenti secreti disimulati in turisti, astfel incit Vlad sa-l poata manipula pe Ceausescu in sensul unui pericol de interventie straina si, pe cale de consecinta, sa-l poata aduce pe Ceausescu in situatia de a ordona foc impotriva grupurilor de revoltati, ceea ce va provoca, apoi, revolta autentica a muncitorimii.
In planul Vlad, dupa revolta muncitorimii si inlaturarea lui Ceausescu era necesara o diversiune pentru potolirea revoltei (ca sa nu se ajunga la anarhia luptelor pentru putere). Ceea ce, in fapt, a fost diversiunea „Teroristii“. Vina pentru „terorism“ urma sa o incaseze Militia.
Planul Vlad a fost tradat de generalul Stanculescu (complice al planului), care, dupa lovitura militara de palat, a orientat opinia publica, prin Televiziune, impotriva Securitatii, iar nu impotriva Militiei, iar ideea referendumului a fost abandonata.
Daca planul lui Vlad ar fi functionat pina la capat (pina la referendum), am fi avut, in Romania, o restaurare a monarhiei si pluralism politic democratic. Caderea republicii n-avea cum sa fie pe placul Frantei, nici pe placul celorlalti doi mari parteneri ai planului – toti trei (si SUA, si URSS, si Franta) aveau de gind sa-si traga „dividendele“ din schimbarea de regim politic in Romania, dar in varianta monarhica aceste „dividende“ ar fi fost mai putin sigure: romanii ar fi trait o stare de exaltare a demnitatii nationale, care n-ar mai fi permis jefuirea sistematica a tarii.
Vlad a riscat si a pierdut. Stanculescu n-a riscat nimic, intrucit ideea monarhica nu-i era clara, in sensul stoparii efectelor de jaf internationalizat care s-ar fi declansat prin coruperea factorilor de decizie din Romania postceausista.
Ce a cistigat totusi Vlad? Integritatea teritoriala. Fara planul Vlad (cu Securitatea fidela dictatorului, prin urmare), Romania ar fi intrat in razboi civil, apoi ar fi fost pacificata prin interventie internationala si „iugoslavizata“.”

Al doilea editorial:

http://www.revistavip.net/RevistaVIP/De_la_perestroika_la_catastroika._/1/

societate spunea...

http://societate.wordpress.com/2011/03/02/codul-muncii-2011/