27 august 2008

CEDO interzice agenţilor infiltraţi să-şi mai provoace „ţintele“

Investigatorii sub acoperire nu trebuie să provoace persoanele pe care le supraveghează la comiterea de infracţiuni, chiar dacă aparenţii „răufăcători“ sunt, de fapt, agenţi infiltraţi ai statului. Aşa este enunţat unul dintre viitoarele principii ce vor ghida activitatea Curţii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi la care Ministerul Justiţiei a fost solicitat să se alinieze. În acest sens, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a transmis o scrisoare ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, în care îi cere ca, în procedura de elaborare a proiectului Codului de procedură penală, să se ţină cont şi de modificările din jurisprudenţa CEDO. În scrisoarea publicată pe siteul CSM se arată că, potrivit jurisprudenţei CEDO, agenţii infiltraţ i ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege sunt agenţii provocatori. Curtea Europeană a mai arătat că intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie însoţită de garanţii, chiar şi atunci când este vorba în cauză despre represiunea traficului de stupefiante. În plus, în încheierea motivării cererii CEDO, se arată că interesul public, într-o societate democratică, nu poate justifica utilizarea de elemente obţinute ca urmare a unei provocări poliţieneşti.(sursa EVZ)

5 comentarii:

camelia7396 spunea...

buna Ovidiu,


cum iti merge? bune postari.


o noapte minunata

mahacutra spunea...

Buna seara,

ah, ce ma bucur ca e activata moderarea comentariilor, pentru ca de fapt nu vroiam sa comentez nimic , ci incercam sa dau de tine.

Hai sa iti si spun de ce. :)
Anul trecut ai scris un articol in Atac online pe tema conferintei de presa a MISA. Articolul se numea "Mi s-a facut scarba".
In el vorbeai de Seppo Isotalo, cel care a aparat MISA la OSCE si prin instanta in Romania.
Ei bine, eu sint o fosta cursanta si instructoare MISA, activez pe un forum exmisa si l-am contactat pe Isotalo in iulie, i-am povestit mai tot ce stiam eu despre MISA si l-am pus in contact cu exmisani din Romania.
Ca urmare a discutiilor si a experientelor sale de ultima ora in legatura cu MISA, omul a scris un articol critic la adresa MISA.
Ma rog, critic in opinia lui, nu si a mea, dar in acest articol confirma niste fapte despre care inainte zicea ca sint rodul imaginatiei ziaristilor.
Iti pot pune la dispozitie analiza pe care a scris-o tipul acum un an si ceva pe tema MISA, inca doua articole pe care le-a mai scris intre timp si articolul cel nou. Ultimul articol din pacate doar in varianta google translater, pentru ca originalul e scris in suedeza si n-am nici un "spion" suedez.
Un amic finlandez mi-a promis insa, ca il va corecta.
De asemenea mai am si alte stiri hot, de ultima ora.
Daca te intereseaza sa scrii pe aceasta tema iti stau la dispozitie pe forum, pe messenger sau pe mail.
O seara frumoasa si poate pe curind,

Cecilia Tiz

www.exmisa.ro
mahacutra@yahoo.com

Anonim spunea...

Pe http://www.ymdecoder.com afli cine este in modul Invizibil pe Yahoo Messenger, poti citi conversatiile prietenilor tai fara sa le stii parola, le poti gasi pozele postate pe internet si poti descarca o multitudine de avatare. Intra Acum.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Provocarea era si cred ca ma este interzisa de CP roman. Din cate stiu, America folosesc provocarea la greu.

Alexandra Meglene spunea...

e cam involuntara chestia asta