27 august 2008

In 1999, intr-o confruntare cu un politician roman care a gafat, Joseph Biden a amenintat ca se va opune aderarii tarii noastre la NATO


Joseph Biden (foto stanga), posibilul viitor vicepresedinte american al lui Barak Obama, a vizitat Romania in septembrie 1999 si a avut o discutie aprinsa cu un lider al opozitiei romane de la acea vreme, pe tema aderarii Romaniei la NATO. Intamplarea este povestita de James Rosapepe - fost ambasador al SUA in Romania intre 1998-2001, acum senator democrat de Maryland - intr-un editorial publicat de Wall Street Journal. Pretextul editorialului este de a raspunde la intrebarea cum va gestiona Joseph Biden, ca vicepresedinte al SUA, atributiile care ii revin ca detinator al acestei functii.

"Am avut ocazia sa-i vad stilul de conducere de aproape, in septembrie 1999. Eram ambasador in Romania si ne aflam in perioada de dupa reusita NATO de a opri epurarile etnice din Kosovo. Oficialii americani se opreau la Bucuresti pentru a le multumi romanilor pentru sustinere si pentru a discuta despre perspectivele Balcanilor pentru anii urmatori", isi incepe Rosapepe relatarea despre vizita posibilului vicepresedinte american. Fostul ambasador la Bucuresti remarca o atitudine extrem de diferita a lui Biden fata de a majoritatii oficialilor americani care faceau escale la Bucuresti si erau extrem de relaxati. Biden a fost extrem de curios si l-a coplesit pe Rosapepe cu intrebari inca de cand a aterizat pe Otopeni. "In cele 20 de minute de mers cu masina pana in oras, m-a chestionat cu privire la atitudinile romanilor, despre statutul unor lideri guvernamentali si despre culisele politicii externe romanesti in privinta lui Slobodan Milosevici, care se afla inca la putere in Iugoslavia", isi aminteste Rosapepe. Si face o observatie: fiindca Biden ii cunostea pe toti liderii marcanti inca dinaintea indepartarii dictatorului Nicolae Ceausescu in 1989, intrebarile lui au fost foarte dificile. In intalnirile cu presedintele Emil Constantinescu si cu alti oficiali, Biden le-a multumit pentru sustinerea NATO si apoi a abordat subiectul Milosevici: cat de puternic credeau ei ca era Milosevici in Iugoslavia dupa razboi, ce parere aveau despre diferitii lideri ai opozitiei sarbe. "Intreba despre fiecare in parte, din moment ce ii cunostea personal si pe acestia", remarca fostul ambasador.

"In majoritatea intalnirilor, liderii romani reiterau interesul lor profund pentru aderarea la NATO. La un dejun la mine acasa cu liderii partidelor de opozitie, unul dintre ei a spus ca aderarea la NATO este importanta pentru tara lor pentru un motiv pe care nu il mai auzisem inainte. <>, a spus acesta. <>. Dl. Biden, vizibil furios, s-a ridicat de pe scaun, s-a aplecat peste masa si a spus: <<Daca acesta este motivul pentru care vreti sa intrati in NATO, ma voi asigura ca asta nu se va intampla niciodata>>", relateaza James Rosapepe disputa de acum aproape 10 ani de la Bucuresti. Fostul ambasador al SUA la Bucuresti mai spune ca alti participanti la dejun - minti rationale, mai putin infierbantate - i-au asigurat pe el si pe Biden ca "acel domn a vorbit gresit si ca romanii aveau relatii bune cu minoritatea maghiara". "Si aveau dreptate. Cand partidul de opozitie a ajuns la putere un an mai tarziu, partidul minoritatii maghiare a sustinut noul guvern. In 2004 Romania a aderat la NATO, cu sustinerea dlui. Biden", incheie istorisirea acelui episod James Rosapepe.

Joseph Biden a adus franchete si pasiune politicii externe, stiind cand sa spuna lucrurilor pe nume si ce sa spuna exact. "Iar romanii l-au respectat pentru asta", comenteaza diplomatul american. O intalnire "extraordinara" pe care a avut-o Biden la Bucuresti a fost cu Petre Roman, pe atunci presedintele Senatului. Insa, in ciuda faptului ca intalnirea i-a fost de folos si a fost atat de buna, Biden a fost curios sa stie de ce oficialul roman avea o stare de spirit atat de proasta: "De ce este tipul asta atat de suparat? Arata asa cum ma simteam eu cand am prezidat pentru ultima data Comisia Juridica", i-a spus el lui Rosapepe. "Il framanta mari probleme, stii despre ce e vorba?", a continuat.Fostul ambasador in Romania a fost uimit de observatia de finete facuta de oaspetele sau. "Eram uimit. Fara sa stie ultimele evolutii din politica interna a Romaniei, dl. Biden citise limbajul corporal al dlui. Roman si si-a dat seama ca acesta din urma era sub mare stres. Dl. Roman era sub o mare presiune fiindca sustinerea publica pentru coalitia de guvernamant, care includea si partidul sau, era din ce in ce mai mica. Dupa numai cateva luni, a dat jos guvernul, l-a inlocuit pe primul ministru si a devenit el insusi ministru de externe. Partidul dlui. Roman a supravietuit urmatoarelor alegeri, dar nu la putere, ci in opozitie", comenteaza Rosapepe, admirativ fata de intuitia lui Biden in ceea ce-i priveste atat pe politicienii americani, cat si straini. (sursa Hot News)

Un comentariu:

Marius Mina spunea...

De parca Biden ar fi fost crema buricului targului....El oricum vorbeste fara sa stie ce....

Nu vor trece nici 6 luni de la investirea celor doi clovni in fruntea administratiei SUA si vor fi luati la pietre de cei care au inghitit fara noduri ipocrizia si propaganda socialista ...